17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat cu tulburare psihică, prins cu pistolul în bagaj

Un bărbat cu tulburare psihică, prins cu pistolul în bagaj

Un bărbat de 70 ani, internat la Spitalul Judeţean Botoşani, ţinea ascuns într-un bagaj un pistol, pe care nu l-a folosit. Pistolul a fost găsit astăzi.

Jandarmii au fost chemaţi de Poliţie pentru sprijin, după ce la 112 s-a anunţat că o persoană dintr-un spital are un pistol, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Botoşani, plutonier adjutant Dan Izotov.

Ce se arată în sesizare

Potrivit Poliţiei Botoşani, în sesizare se arăta că un bărbat de 70 ani, internat la Spitalul Judeţean Botoşani, are asupra sa o armă, care stă într-un dulap din salonul unde era internat acesta.

„Pacientul nu a provocat scandal şi nu s-a folosit în vreun fel de arma respectivă. La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment”, arată Poliţia Botoşani.

Arma a fost ridicată, fiind vorba despre un pistol neletal, dar supus autorizării. Bărbatul a fost sancţionat pentru nerespectarea regimului armelor, cu sancţiunea complementară a anulării permisului de port armă pentru 2 ani.

Cine a anunţat personalul medical

„Este vorba de un pacient internat în secţia de cardiologie, din garda de aseară (marţi – n.r.). Pacient de 70 de ani din Vatra Dornei, care era în vizită în zonă la un frate. Din cauza unor probleme cardiace s-a adresat UPU, a fost reţinut la recomandarea medicului cardiolog.

Astăzi (miercuri – n.r.) la vizita familiei au găsit în sacoşa dumnealui pistolul cu bile pe care îl avea. El are permis de port armă de mai multă vreme, dar din martie anul acesta este în evidenţa Institutului Psihiatric Bucureşti cu o tulburare psihotică de demenţă mixtă în tratament. Familia declară că a anunţat autorităţile în momentul respectiv pentru a i se retrage permisul de port armă, respectiv arma, dar nu s-a întâmplat nimic. El nu a pus niciun fel de problemă, nu a ameninţat pe nimeni în spital, pacientul a fost liniştit”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorului de cuvânt la Spitalului Mavromati, Bogdan Alexandroaie.

Potrivit acestuia, familia a anunţat din bună credinţă personalul medical.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS