Un bogat bancher evreu îşi însoară băiatul.
– Simon, fiule, mâine zburăm la Tel Aviv pentru nunta ta. Îmi dau brusc seama că nu ţi-am spus multe lucruri despre viaţă. De mâine vei fi împreună cu soţia ta, trebuie să ştii unele lucruri. Uite, spre exemplu, cunoşti degetele de la mână?
– Sigur, tată, degetul mare, arătător, mijlociu etc.
– Nu, fiule, stai să-ţi explic: există degetul călătoriei, al direcţiei, al plăcerii, al căsătoriei şi al distincţiei.
– Ah, nu ştiam asta, tată.
– Degetul călătoriei este degetul mare, care îţi permite să faci autostopul; degetul direcţiei – indexul – îl întinzi ca să indici un anumit lucru; degetul căsătoriei – inelarul – pe care pui verigheta, iar degetul distincţiei – cel mic pe care-l ridici când bei cafea.
– Am înţeles, tată, dar ai uitat degetul plăcerii.
– Ah, Simon, l-am lăsat pe cel mai bun la sfârşit. Degetul plăcerii este cel mijlociu, cel mai lung şi mai frumos. Pentru plăcere, fiule, îl umezeşti cu limba şi numeri bancnotele.
