36.8 C
Craiova
miercuri, 23 iulie, 2025
Acasă Blog Pagina 301

Generali din MApN, condamnaţi în dosarul „Mită pentru avansări”

0

Zeci de militari au fost condamnaţi astăzi în dosarul ”Mită pentru avansări”, informează b1.ro. Nu mai puţin de 97 de militari şi doi generali au fost condamnaţi în dosarul de corupţie ce vizează angajările din Armată. Generalul maior Mihai Chiriţă, fostul şef al Direcţiei Doctrină din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) primit o pedeasă de doi ani de închisoare, în timp ce generalul Ion Marian, fostul locţiitor al şefului Direcţiei Management de Resurse Umane a MApN a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Pedepsele celorlalţi nu depăşesc doi ani de închisoare cu executare. Decizia a fost luată de un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi poate fi contestată la Completul de cinci judecători.

Militarii au fost judecaţi pentru fraudarea unor concursuri de angajare în armată. În anul 2010, la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti, au avut loc, în luna august, două concursuri pentru ocuparea unor posturi de maiştri militari şi subofiţeri, constând în probe scrise la materiile limbă engleză, matematică-fizică, legislaţie, pregătire militară generală şi psihotehnică. Procurorii au stabilit că promovările au fost făcute ilegal, întrucât, folosindu-se de puterea funcţiilor şi a gradelor militare pe care le deţineau, inculpaţii cu funcţii de conducere au acţionat în aşa fel încât unii candidaţi să promoveze în mod ilegal, după ce primiseră subiectele la unele probe scrise, în schimbul unor sume de bani.

Vâlcea: Alegeri pentru Biroul Executiv al Consiliului Judeţean al Elevilor

0

Consiliul Judeţean al Elevilor din Vâlcea organizează mâine, la ora 12:00, în sala de conferinţe a Bibliotecii „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, Adunarea Generală a Consiliilor Elevilor din judeţ, pentru alegerea unui nou Birou Executiv. Preşedinţii si prim-vicepreşedinţii structurilor şcolare vor alege prin vot democratic noii reprezentaţi ai elevilor la nivel judeţean – Biroul Executiv (preşedinte, vicepreşedinţi, secretari) şi Departamente (Cultură şi educaţie; Sport şi programe de tineret; Avocatul Elevului; Mobilitate; Informare, Formare şi Consiliere; Concursuri şcolare şi extraşcolare).

În afară de elevii cu drept de vot din liceele din judeţ, la eveniment sunt aşteptaţi şi reprezentanţi ai Primăriei, Consiliului Judeţean, Palatului Copiilor, Fundaţiei Antidrog, Direcţiei Judeţene pentru Tineret, Fundaţiei Judeţene pentru Tinere şi, nu în ultimul rând, formatori din reţeaua Consiliului Naţional şi consilieri educativi.

Macovei: Antonescu nu poate aspira la o susţinere din partea partidelor de dreapta

0

Europarlamentarul PDL Monica Macovei declară că liderul PNL, Crin Antonescu, este “profund nociv” pentru ţară, prin urmare acesta “nu poate aspira la o susținere politică pentru Președinție din partea partidelor de dreapta”, informează evz.ro.

„Crin Antonescu nu mai reprezintă de multă vreme doctrina de dreapta și nu poate aspira la o susținere politică pentru Președinție din partea partidelor de dreapta. Antonescu este, ca și Victor Ponta, un politician profund nociv, iar cariera lui politică trebuie să se încheie”, a scris Macovei pe blog.

„Antonescu, Ponta și USL au încercat o lovitură de stat în vara lui 2012, au încercat să își subordoneze instituțiile independente ale statului, au vrut să distrugă Curtea Constituțională și DNA. Antonescu, Ponta și USL ne sufocă cu biruri încercând să-și mascheze incompetența și dezastrul economic pe care l-au provocat. Ei au înscenat privatizări, au viciat proceduri și s-au jucat cu soarta salariaților, la Oltchim și CFR Marfă (…)”, afirmă Monica Macovei.

Dolj: Doi cetăţeni chinezi aflaţi ilegal pe teritoriul României, depistaţi de poliţiştii de la Imigrări

0

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Dolj au organizat zilele trecute o acţiune în scopul combaterii şederii ilegale a străinilor. În cadrul acestei acţiuni, au fost depistaţi doi cetăţeni chinezi, de 26 şi respectiv 24 de ani, care se aflau ilegal pe teritoriul României. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că aceştia au beneficiat de drept de şedere în scop de muncă, respectiv reîntregirea familiei, având calitatea de membru de familie al unui cetăţean străin, însă, la expirarea acestuia nu au solicitat prelungirea dreptului de şedere şi nici nu au părăsit teritoriul României în termenul legal stabilit prin permisele de şedere. Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Dolj au emis pe numele cetăţenilor chinezi decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care aceştia sunt obligaţi să părăsească ţara în termen de 15 zile. Totodată, unul dintre chinezi a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 400 lei, iar celălalt cu avertisment.

Craiova nu se alătură protestelor studenţeşti organizate astăzi la nivel naţional

0

Mii de studenţi de la marile universităţi din ţară vor participa astăzi la cel mai mare marş din ultimii ani, ei cerând Guvernului, în principal, alocarea a 6% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru educaţie, informează HotNews.ro. Potrivit unui comunicat al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), protestele vor avea loc în Capitală şi în alte zece oraşe din ţară. În Bucureşti studenţii vor pleca în marş pe traseul: Belvedere – Regie Grozavesti – Facultatea de Filosofie – Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport – Facultatea de Drept – Complexul studenţesc Mihail Kogălniceanu – Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială – Piaţa Universităţii. La ora 14.00, studenţii vor porni din Piaţa Universităţii spre Ministerul Educaţiei şi se vor opri în faţa Guvernului. Între orele 15:30 şi 16:30 va avea loc un miting de protest în Piaţa Victoriei, zona aflată în prelungirea parcului Kiseleff dintre Bulevardul Aviatorilor şi Şoseaua Kiseleff.

În ţara, protestele vor avea loc la Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Galaţi, Baia Mare, Sibiu, Suceava, Oradea şi Alba Iulia. Studenţii din Craiova nu vor fi solidari cu colegii lor, în Bănie nefiind anunţată nici o acţiune de protest.

Studenţii mai solicită creşterea finanţării de bază a universităţilor până la valoarea ei din 2008, creşterea cu 30% a subvenţiei cămine-cantine, creşterea fondului de burse cu destinaţie clară către bursele sociale, precum şi investiţii reale în centrele de consiliere şi orientare în carieră şi o metodologie care să definească normele de funcţionare a acestora.

Elevii susţin acţiunea studenţilor

Elevii s-au declarat solidari cu studenţii, anunţând pentru astăzi grevă japoneză. Elevii care susţin acţiunea poartă astăzi banderole albe, în semn de protest faţă de subfinaţarea sistemului educaţional. Potrivit unui comunicat al Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), iar în unele judeţe, după orele de curs, elevii se vor alătura manifestaţiilor studenţilor. Elevii din Craiova nu au ales nici ei să participe la acest protest. Într-un comunicat de presa, CNE a tras un semnal de alarmă cu privire la subfinanţarea învăţământului romanesc, solicitând, la fel ca şi studenţii, alocarea a 6% din PIB pentru educaţie.

La data de 6 noiembrie, ANOSR s-a declarat solidară cu protestul din Capitală organizat de cadrele didactice, la care au participat peste 7.000 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

ANI îi caută lui Corneliu Vadim Tudor conturile din străinătate

0

Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor este bănuit de către inspectorii de integritate că are conturi la bănci în străinătate, pe care nu le-a menţionat în declaraţia de avere, informează evz.ro. Agenţia Naţională de Intergitate (ANI) verifică o informaţie potrivit căreia Corneliu Vadim Tudor ar avea 3,45 de milioane de euro la o bancă în Olanda.

Corneliu Vadim Tudor nu deţine niciun cont bancar, potrivit declaraţiei sale de avere. El nu menţionează nici măcar contul în care Parlamentul European îi transferă lunar salariul de 6.250 de euro net. Recent, a apărut în presă un document potrivit căruia europarlamentarul ar avea 3,45 milioane de euro într-un cont din Olanda al băncii ABN AMRO. Aceste două indicii i-au determinat pe inspectorii ANI să verifice conturile pe care le deţine europarlamentarul în bănci din străinătate. Potrivit surselor EVZ, inspectorii ANI au cerut deja informaţii detaliate reprezentanţilor unor bănci din câteva ţări europene.

În iunie 2011, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Intergitate (ANI) au trimis un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), în care au depus probe privind posibila săvârşire de către Corneliu Vadim Tudor a infracţiunii de fals în declaraţii. Deşi au trecut mai bine de doi ani de atunci, procurorii ÎCCJ nu au reuşit, încă, să ia o decizie în acest dosar.

În aceeaşi perioadă, ANI a trimis o sesizare şi la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la faptul că europarlamentarul ar fi obţinut venituri din drepturi de proprietate intelectulă de la SC Editura România Mare SRL, pe care nu le-ar fi declarat la Fisc, pentru a putea fi impozitate. Nici la această sesizare inspectorii ANI nu au primit o rezoluţie.

Fostul primar din Caracal, ridicat de mascaţi

0

Fostul primar al municipiului Caracal, Gheorghe Anghel (foto) şi alte aproximativ 30 de persoane din Caracal şi Drăgăneşti Olt au fost ridicate în această dimineaţă de către mascaţi, informează olttv.ro. Persoanele respective ar fi fost implicate într-un caz de evaziune fiscală şi înşelăciune. Mai precis, firme din Drăgăneşti au comercializat produse de curăţenie către IGO Caracal şi un un liceu din localitate, la suprapreţ. Printre cei duşi la audieri la DIICOT Slatina se află angajaţi ai Primăriei Caracal.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Olt au desfăşurat în această dimineaţă opt percheziţii la membrii unei grupări infracţionale, specializate în infracţiuni economice. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt, membrii grupării sunt suspectaţi că ar fi efectuat achiziţii publice de bunuri şi servicii, supraevaluând valoarea acestora, prejudiciul creat ridicându-se la 5.000.000 de lei.

Percheziţiile au fost efectuate pe raza municipiului Caracal şi a oraşului Drăgăneşti – Olt, la domiciliile membrilor grupului infracţional, format din 18 persoane, specializat în infracţiuni economice. De asemenea, au fost puse în executare 32 de mandate de aducere. În activităţi au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Caracal, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt şi jandarmi.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2005 – 2012, la nivelul unei instituţii publice din judeţul Olt, s-a cristalizat un grup infracţional organizat format din factori de decizie şi funcţionari din cadrul instituţiei, fiind cooptaţi şi oameni de afaceri sau persoane aflate în cercul relaţional al membrilor grupării, care îşi desfăşurau activitatea în cadrul administraţiei publice locale.

Liderii grupului infracţional organizat ar fi pus bazele unui mecanism prin care se urmărea fraudarea bugetului instituţiei, prin însuşirea unor sume mari de bani în baza unor documente (facturi, chitanţe) care atestau efectuarea unor lucrări fictive, sau procurarea de materiale necesare în desfăşurarea de activităţi fictive în cadrul instituţiei. La această grupare infracţională ar fi aderat atât angajaţi ai instituţiei publice, cât şi alte persoane (administratori de societăţi comerciale), care ar fi fost racolate de lideri şi de ceilalţi angajaţi, cu scopul clar de a-şi însuşi sume de bani. În urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că suspecţii ar fi introdus în contabilitatea instituţiei facturi şi chitanţe false, în valoare de peste 5.000.000 de lei, şi şi-au însuşit sumele de bani decontate prin casierie şi prin conturile bancare. Pentru a ascunde frauda, suspecţii ar fi sustras o parte din documentele depozitate în arhiva instituţiei. Prejudiciul creat se ridică la 5.200.000 de lei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Craiova: Biblioteca Judeţeană semnează actul pentru constituirea fondului de carte „Acad. Dinu C. Giurescu”

0

Mâine va fi semnat actul oficial pentru constituirea fondului de carte „Acad. Dinu C. Giurescu” în cadrul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, a anunţat instituţia printr-un comunicat. Cu acest prilej, reputatul istoric va înmâna Bibliotecii Judeţene manuscrise ale lucrărilor sale, însemnări, cărţi şi obiecte personale care au apartinut celor trei generaţii Giurescu: academician Constantin Giurescu, academician Constantin C. Giurescu şi academician Dinu C. Giurescu.

Prin constituirea acestui fond de carte, zeci de mii de volume vor ajunge pe rafturile Bibliotecii „Aman”, ocazie cu care va fi înfiinţată şi o secţie care va purta numele marelui istoric Dinu C. Giurescu. Cărţile tratează o paletă foarte largă de teme istorice, în mod cu totul deosebit etapa de istorie contemporană. Este vorba despre o fond de carte extrem de complex şi variat, lucrări extrem de necesare pentru înţelegerea mecanismelor şi capcanelor istoriei recente. Toate aceste documente şi volume vor intra în patrimoniul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” şi îşi vor găsi locul într-o sală a bibliotecii în care va fi reconstituită cât mai fidel cu putinţă o atmosferă propice studiului şi cercetării. Alături de lucrările care vor ajunge în cel mai scurt timp la Craiova, academicianul Dinu C. Giurescu a fost de acord să dăruiască Bibliotecii Aman şi câteva piese de mobilier, adevărate artefacte, obiecte care să întregească atmosfera şi lustrul anilor din urmă.

Dolj: Biciclist lovit de o autoutilitară la Coşoveni

0

Un bărbat de 56 de ani, Florea P, din Coşoveni, care se deplasa pe bicicletă şi nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers către stânga, a fost lovit de o autoutilitară condusă de un şofer în vârstă de 75 de ani, Ilie D., care se deplasa pe D.N. 6 în direcţia de mers dinspre Craiova către Caracal.
Conducătorul auto şi biciclistul au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul biciclistului rezultatul fiind 0.47 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Concerte aniversare la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea

0

Filarmonia „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea aniversează în săptămâna 25-29 noiembrie 19 ani de la primul concert, a anunţat instituţia printr-un comunicat. Cu acest prilej, râmnicenilor iubitori de muzică li s-a pregătit o serie de concerte aniversare, care va debuta luni, 25 noiembrie, de la ora 19:00, în Sala „Lahovari”, cu un recital susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii, sub bagheta dirijorului Dario Bisso-Sabadin, solist fiind Andrei Enoiu-Pânzariu la pian. Programul va cuprinde Concertul nr. 20 pentru pian şi orchestră în re minor, K.V. 466, de Wolfgang Amadeus Mozart şi Simfonia a III-a – „Eroica” de Ludwig van Beethoven.

Miercuri, 27 noiembrie, de la ora 19:00, va avea loc concertul aniversar – 19 ani de la primul concert al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” – la care îşi va da concursul Corul academic „Euphonia”, dirijor Mihail Ştefănescu.

Joi, 28 noiembrie, de la aceeaşi oră, este programat un recital extraordinar Ilinca Dumitrescu, dedicat Zilei Naţionale a României, invitat special fiind Vasile Macovei (fagot).