24.2 C
Craiova
duminică, 8 iunie, 2025
Acasă Blog Pagina 101

Sport la TV

0

Iată evenimentele sportive transmise joi (13 martie) la tv:

– ora 12.15, Eurosport 1 / Schi alpin: Cupa Mondială;
– ora 13.30, Eurosport 2 / Snooker: Openul Mondial Haikou;
– ora 15.30, Eurosport 1 / Ciclism: Cursa Tirreno – Adriatico;
– ora 17.30, Digi Sport 2 / Hochei: Corona Braşov – Nove Zamky;
– ora 18.00, Digi Sport 3 / Baschet (m): CSKA Moscova – Partizan Belgrad;
– ora 18.00, Eurosport 1 / Sărituri cu schiurile: Campionatele Mondiale;
– ora 19.00, Eurosport 1 / Biatlon: Cupa Mondială;
– ora 20.00, Digi Sport 1, Dolce Sport 1 / Fotbal: Porto – Napoli;
– ora 20.00, Digi Sport 2, Dolce Sport 2 / Fotbal: Ludogorets – Valencia;
– ora 20.00, Digi Sport 3 / Fotbal: FC Basel – Salzburg;
– ora 22.00, Digi Sport 1, Dolce Sport 1 / Fotbal: Juventus – Fiorentina;
– ora 22.00, Digi Sport 2, Dolce Sport 2 / Fotbal: Tottenham – Benfica;
– ora 22.00, Digi Sport 3 / Fotbal: FC Sevilla – Betis Sevilla;
– ora 23.55, Dolce Sport 2 / Tenis: Turneul WTA de la Indian Wells.

Programul filmelor la 3D Colours Cinema în săptămâna 13-20 martie

0

Cinematograful 3D Colours Cinema îşi reia activitatea, după ce timp de zece zile, programul a fost întrerupt din cauza lucrărilor de amenajare implicate de transformarea real,- în Auchan. Vă prezentăm filmele care vor rula la cinematograf în următoarea săptămână, precum şi programul proiecţiilor

Non-Stop
Regia: Jaume Collet-Serra
Cu: Liam Neeson, Julianne Moore
Durata: 106 minute    
Gen: Acţiune, Thriller

La peste 10.000 de metri altitudine, Liam Neeson sfidează pericolul şi intră din nou în acţiune, în Non-Stop, un thriller plin de suspans şi situaţii la limita imposibilului. În timpul unui zbor transatlantic New York – Londra, ofiţerul de zbor Bill Marks (Neeson) primeşte mai multe mesaje criptate prin care este instruit să convingă linia aeriană să transfere 150 de milioane de dolari într-un cont secret. În caz contrar, un pasager din avion va fi omorât la fiecare 20 de minute. Cu un spaţiu de desfăşurare limitat, un inamic necunoscut şi multe dovezi care îl incriminează, Marks trebuie să salveze atât pasagerii din avion, cât şi propria reputaţie. Urmăriţi trailer-ul.
Programul proiecţiilor
În fiecare zi la ora 16:00

300: Rise of an Empire 3D / 300: Ascensiunea unui Imperiu 3D
Regia: Noam Murro
Cu: Eva Green, Rodrigo Santoro,
Durata: 103 minute    
Gen: Acţiune, Dramă, Război

După colosala confruntare de la Termopile, lacomul rege Xerxes continuă în forţă consolidarea puterii imperiului persan, urmărind nemilos expansiunea teritoriului său şi dezvoltarea unei armate invincibile. Cu o flotă impresionantă condusă de răzbunătoarea Artemesia, Xerxes îşi concentrează toată puterea pentru a-l opri pe generalul Themistokles care doreşte să unifice toate teritoriile greceşti. „300: Ascensiunea unui Imperiu” promite acţiune de proporţii epice, efecte vizuale excepţionale şi o bătălie cutremurătoare pe mare. Urmăriţi trailer-ul.
Programul proiecţiilor
În fiecare zi la orele 14:30; 19:00; 21:00

Better Living Through Chemistry
Regia: Geoff Moore, David Posamentier
Cu: Olivia Wilde, Sam Rockwell
Durata: 91 minute    
Gen: Comedie, Dramă

Cu tagline-ul „Fericirea nu are formulă”, comedia urmăreşte aventurile unui farmacist dintr-un mic orăşel a cărui viaţă lipsită de evenimente se transformă într-un adevărat iureş când începe o relaţie cu o clientă seducătoare. Alcoolul şi drogurile vor face aventura lui Doug (Sam Rockwell) cu Elizabeth (Olivia Wilde) încă şi mai intensă, dar eroul îşi va da seama curând că „chimia” nu este de ajuns… Urmăriţi trailer-ul.
Programul proiecţiilor:
Joi, Vineri: ora 18:00
Sâmbătă – Duminică: orele 14:00; 18:00
Luni – Joi: ora 18:00

Dallas Buyers Club
Regia: Jean-Marc Vallée
Cu: Matthew McConaughey, Jennifer Garner, Jared Leto
Durata: 117 minute    
Gen: Biografic, Dramă

Filmul prezintă povestea unui electrician texan, lupta lui cu instituţiile medicale şi cu companiile farmaceutice după ce a fost depistat HIV-pozitiv în 1986. El caută medicamente alternative care ar putea să-l ajute şi la care şi alte persoane cu acest virus vor putea avea acces. Un film pentru care Jared Leto a obtinut oscarul pentru cel mai bun actor in rol secundar. Urmăriţi trailer-ul.
Programul proiecţiilor:
În fiecare zi de la ora 20:00

Mr. Peabody & Sherman 3D
Regia : Rob Minkoff
Cu: Max Charles, Ty Burrell
Durata: 92 minute    
Gen: Animaţie, Aventuri

Filmul vorbeşte despre câinele Peabody (Ty Burrell), cea mai deşteaptă creatură din lume ce se întâmplă să fie un câine. Când „stăpânul” său, băieţelul Sherman (Max Charles), alege să folosească fără permisiune maşina timpului, numită WABAC, în istorie încep să apară schimbări, iar lucrurile scapă de sub control, ivindu-se consecinţe dezastruoase, dar şi nemaipomenit de amuzante. Urmăriţi trailer-ul.
Programul proiecţiilor:
Joi, Vineri: ora 12:30
Sâmbătă – Duminică: 10:30; 12:30
Luni – Joi: 12:30

Nebraska
Regia: Alexander Payne
Cu: Will Forte, Bruce Dern
Durata: 115 minute    
Gen: Aventuri, Dramă

Filmul Nebraska îi are în centru pe un tată vârstnic, fost alcoolic (Bruce Dern) şi pe fiul său sceptic (Will Forte). Cei doi pornesc la drum din Montana către Nebraska pentru a primi banii pe care tatăl pretinde că i-a câştigat drept premiu. Însă situaţia este comică doar în aparenţă, latura întunecată nu este departe. Urmăriţi trailer-ul.
Programul proiecţiilor:
În fiecare zi de la ora 22:30

Need For Speed: Începuturi 3D
Regia: Scott Waugh
Cu: Dominic Cooper, Imogen Poots, Aaron Paul,Dakota Johnson
Durata: 131 minute    
Gen: Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller

Tobey (Aaron Paul), un pilot de curse ilegale, este băgat la închisoare când prietenul său cel mai bun moare în timpul unei curse. Realizând că a fost înşelat şi că a căzut în capcana fostului său asociat, Tobey îşi ispăşeşte pedeapsa gândindu-se încontinuu la răzbunare… După eliberare, se înscrie în cea mai periculoasă şi lungă cursă ilegală, ce are loc pe întreg teritoriul Statelor Unite. De parcă pericolul întrecerilor fără reguli între bolizi nu ar fi de ajuns, fostul său asociat promite o imensă sumă de bani pentru scoaterea lui Tobey din joc…Urmăriţi trailer-ul.
Programul proiecţiilor:
În fiecare zi de la orele 16:30; 23:00

120.000 de români vor putea studia sau lucra în străinătate

0

Noul program de finanţare al UE pentru educaţie, formare, tineret şi sport, Erasmus+, lansat ieri, la Bucureşti, va oferi burse pentru 120.000 de români care doresc să studieze sau să urmeze cursuri de formare ori voluntariat în străinătate, România urmând să primească în acest an 52 de milioane de euro.

Erasmus+ a fost lansat în prezenţa comisarului european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, Androulla Vassiliou, care a precizat că acest program a schimbat deja viaţa a trei milioane de oameni şi, deşi bugetul european a fost redus pentru prima oară, Erasmus+ a crescut, pentru a arăta importanţa educaţiei formale şi învăţării informale.
„Capitalul uman este cel care va sprijini creşterea Europei atât la nivel social, cât şi economic. Investiţia în educaţie trebuie să continue chiar dacă bugetele vor fi restructurate. Lumea educaţiei devine din ce în ce mai globală şi toţi actorii trebuie implicaţi. Pentru tineri este nevoie de suport adecvat, în funcţie de nevoile lor specifice. Mobilitatea rămâne «sufletul» programului, pentru că Erasmus+ este o fereastră către lume şi, în special, către ţările din jur. Chiar dacă mobilitatea nu poate rezolva toate problemele, reprezintă un instrument important pentru dezvoltarea competenţelor. (…) Erasmus deschide minţi şi schimbă vieţi“, a declarat comisarul european.
Androulla Vassiliou a mai spus că rata şomajului în rândul tinerilor din România este îngrijorătoare, ca în toate statele europene, şi reprezintă o risipă imensă de capacităţi umane.
„Noul nostru program Erasmus+ va acorda sprijin celor mai vulnerabili tineri, inclusiv tinerilor care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează un program educaţional sau de formare. Oferind oportunităţi de mobilitate pentru învăţare nonformală, de exemplu prin intermediul Serviciului european de voluntariat, Erasmus+ va permite tinerilor să-şi întărească încrederea în sine, îi va ajuta să-şi găsească drumul în viaţă şi, cel mai important, le va consolida competenţele“, a explicat Vassiliou.
Ea a mai arătat că în Europa există peste două milioane de locuri de muncă vacante, iar o treime dintre angajatori declară că întâmpină dificultăţi în a recruta personal cu competenţele necesare.
România va primi aproape 52 de milioane de euro în 2014 în cadrul programului Erasmus+, ceea ce înseamnă o creştere cu 11 la sută faţă de finanţarea primită anul trecut prin programul pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii şi programul „Tineret în acţiune“, nivelul acestei finanţări urmând să crească în fiecare an până în 2020.
Mediafax

Liga a IV-a Dolj

0

Etapa a 22-a: astăzi, ora 15.00: Progresul Segarcea – Victoria Celaru, Amaradia Melineşti – Unirea Leamna, Viitorul Cârcea – Vânătorul Desa, Dunărea Calafat – Danubius Bechet, CS Işalniţa – CSO Filiaşi, Dunărea Bistreţ – “GP” Craiova, ora 16.00: Recolta Ostroveni – CSU II Craiova. Prometeu Craiova va sta.
Clasament: 1. CSO Filiaşi 46 de puncte (golaveraj 47-18), 2. Dunărea Calafat 44 (72-27), 3. Dunărea Bistreţ 44 (56-29), 4. Progresul Segarcea 35 (47-33), 5. Viitorul Cârcea 34 (47-29), 6. Prometeu Craiova 33 (47-30), 7. Danubius Bechet 33 (47-35), 8. Recolta Ostroveni 33 (40-37), 9. CS Işalniţa 27 (40-30), 10. CSU II Craiova 22 (46-43), 11. Amaradia Melineşti 22 (32-55), 12. Vânătorul Desa 14 (30-103), 13. „GP“ Craiova 13 (25-40), 14. Victoria Celaru 13 (37-60), 15. Unirea Leamna 3 (24-68).

Lăsaţi figurile la volan!

0

Numărul accidentelor de maşină făcute de tineri a crescut în ultima perioadă. Situaţia este îngrijorătoare, iar cauzele principale ale unor astfel de tragedii sunt viteza, alcoolul şi teribilismul. De la începutul anului 2014, s-au produs 38 de accidente rutiere grave, 11 dintre ele provocate de viteza neregulamentară.

Anturajul, lipsa de experienţă la volan, viteza, starea de ebrietate, consumul de droguri şi dorinţa de afirmare sunt numai câteva dintre cauzele care conduc din ce în ce mai mulţi tineri spre moarte. Inconştienţi de riscurile la care se expun, tinerii craioveni nu dau prea mare importanţă vieţii din moment ce se urcă la volan indiferent de starea în care se află. Ionuţ Tudorache povesteşte cum a scăpat din ghearele morţii, după ce, în urmă cu puţin timp, din cauza băuturii, a făcut un accident rutier. „Veneam de la discotecă, eram în maşină cu mai mulţi prieteni şi aveam muzica dată la maximum. Băusem, într-adevăr, două-trei beri şi din faţă mi-a apărut o maşină pe care nu am mai avut cum s-o evit. Nu a fost un accident grav, dar de atunci am rămas cu o traumă şi de fiecare dată când mă urc la volan îmi amintesc cum s-a întâmplat“, ne-a spus tânărul.
Au loc, însă, şi accidente la care tinerii se expun cu ochii închişi. Inconştienţa lor merge până la a se urca într-o maşină la volanul căreia se află o persoană în stare de ebrietate şi despre care nu ştiu prea multe lucruri. „Eram cu nişte prieteni şi nu îl cunoşteam pe cel care era la volan, dar m-am urcat în maşină gândindu-mă că nu are ce să mi se întâmple. Inevitabilul s-a produs şi, din cauza vitezei, şoferul a pierdut controlul volanului oprindu-se într-un cap de pod“, ne-a povestit Alin Ghiţă.
Evelina Bălu îi învinovăţeşte şi pe cei de la Permise Auto pentru accidentele care se produc, susţinând că aceştia nu mai acordă permisele de conducere fără şpagă: „Sunt vinovaţi oamenii care se urcă la volan fără pic de responsabilitate, dar mai vinovaţi sunt, din punctul meu de vedere, poliţiştii, care cu greu mai dau permise de conducere fără bani. Se întâmplă, cum a fost şi în cazul meu, să suferi un accident rutier chiar dacă nu eşti vinovat. Eram pe Calea Bucureşti şi o maşină care circula pe linia de tramvai mi-a tăiat calea. Marea şi trista supriză de care am avut parte este că tot pe mine m-au scos vinovată, chiar dacă acea maşină nu era nici de poliţie, nici de pompieri ca să aibă dreptul să circule pe linia de tramvai. Pilele la poliţie şi-au spus cuvântul şi în cazul meu“.
Andrei Tudor este de părere că şi teama de condus este un factor important, care pune în pericol viaţa oamenilor. „Niciodată nu i-am înţeles pe cei care se urcă la volan în ciuda faptului că le este frică să conducă. Aceşti oameni sunt foarte periculoşi în trafic şi, după părerea mea, nu au ce să caute pe stradă cu maşina. Ei pun în pericol în primul rând viaţa lor, iar în al doilea rând pe a celor care îi însoţesc sau, pur şi simplu, se află pe stradă în momentul respectiv. Şi eu am avut parte de un accident nefericit. Totul s-a produs într-un sens giratoriu, principalul factor fiind viteza pe care o avea cel care era la volan. Am scăpat ca prin urechile acului şi experienţa aceasta m-a învăţat că viteza nu duce la nimic bun“, ne-a spus Andrei.

„După accident
am renăscut“

Claudia Vasiloiu este o altă tânără din Bănie care a scăpat cu viaţă după ce s-a rostogolit de trei ori cu maşina. Tânăra povesteşte că, la câteva luni după ce a luat permisul de conducere, a plecat cu maşina tatălui său la ţară, ca să-i ducă medicamente bunicii. Din cauza vitezei, având 130 km/oră, fata a pierdut controlul volanului. „Pe drum mi-a tăiat calea un tractor, pe care am încercat să-l evit, dar având viteză am derapat chiar pe marginea drumului. Am dat într-un şanţ, din şanţ am plonjat într-un stâlp, după care m-am răsucit de trei ori în aer şi m-am trezit într-un lan de grâu“, ne-a relatat Claudia. Craioveanca a încercat să iasă din maşină pe uşa şoferului, dar nu a reuşit deoarece caroseria era avariată, astfel a ieşit pe uşa din partea dreaptă. Măsura pe care tânăra şi-a luat-o atunci când s-a urcat la volan a fost purtarea centurii de siguranţă. „Norocul meu a fost că am avut centura pusă. Dacă nu o aveam, zburam prin parbriz. În timpul accidentului am rămas totuşi conştientă şi, în ciuda sperieturii, mâinile le-am avut în permanenţă pe volan“, a povestit tânăra. S-a trezit într-un lan de grâu, înconjurată de mulţi oameni pe care nu-i cunoştea, şi numai o minune a făcut ca tânăra să nu aibă nevoie de spitalizare. „După accident am renăscut. Apusul din ziua aceea a fost cel mai frumos din viaţa mea, chiar dacă nu avea nimic special. Atunci mi-am dat seama cât de importantă este viaţa şi cât de mult trebuie apreciată. Din aceast accident am învăţat că dacă ai viteză mică poţi evita aproape orice îţi apare în drum şi, din proprie experienţă, îi sfătuiesc pe toţi tinerii să lase figurile la volan“, a mai spus Claudia Vasiloiu.

Viteza, principala cauză a accidentelor rutiere

Viteza şi lipsa de experienţă şi-au spus cuvântul şi în cazul Mădălinei S.. „Îl duceam pe iubitul meu la antrenament şi eram în criză de timp. Aveam viteză, dar nu aveam prea multă experienţă la volan. Ghinionul nostru a fost că am derapat într-o curbă şi am  ajuns cu maşina într-un cap de pod. La locul accidentului s-au strâns foarte mulţi oameni, care ne-au ajutat să ieşim din maşină. Au urmat procedurile care se fac la orice accident, maşina este încă  în service, iar eu am rămas cu o durere la coloana vertebrală. Din fericire, prietenul meu nu a păţit nimic, dar eu încă merg la spital pentru recuperare“, a explicat tânăra.
De inconştienţă şi teribilism a dat dovadă şi Mihai I., care atunci când a intrat în intersecţie cu 80 de kilometri la oră a lovit o altă maşină aflată pe drumul cu prioritate, iar apoi autoturismul în care se afla a ricoşat într-un automobil aflat pe trotuar. „Viteza a fost cea care mi-a pus capac pentru a doua oară. Spun asta pentru că nu este primul accident pe care l-am provocat. Nu se pune problema să fi consumat băuturi alocoolice vreodată, numai că îmi place viteza şi sunt neatent în trafic, cum sunt, de altfel, aproape toţi tinerii. Această experienţă m-a învăţat că trebuie să fiu mai atent atunci când conduc. Dacă tu, ca şofer, nu eşti atent, ceilalţi participanţi la trafic nu pot fi atenţi în locul tău“, este de părere tânărul teribilist.

38 de accidente rutiere grave de la începutul anului

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Dolj, Alin Apostol, a declarat, pentru GdS, că de la începutul anului 2014 şi până în prezent au avut loc 38 de accidente rutiere grave. „Fondul vitezei a fost principalul factor din cauza căruia s-au produs 11 accidente grave, şapte accidente au avut loc din cauza traversării neregulamentare, iar în alte patru principala cauză a fost neacordarea priorităţii“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Poliţia trage un semnal de alarmă şi recomandă tuturor şoferilor să fie mai prudenţi în trafic, să respecte limita de viteză pe sectoarele de drum şi să adopte o conduită preventivă de fiecare dată când se urcă la volanul unui autoturism.

Schimbări de şefi în poliţie

0

Dumitru Tatomir a fost înlocuit din funcţia de şef al Poliţiei Rutiere Gorj. Dan Săvulescu este noul şef interimar al instituţiei, iar Dumitru Tatomir a fost numit şef al Serviciului Logistic al Poliției Județene. De asemenea, la Poliţia Municipiului Târgu Jiu s-a produs o schimbare în conducere, fiind numit un nou adjunct în persoana lui Nicolae Negrea, fost șef la un serviciu administrativ din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj.
Eugen Măruţă

Datorii la electrificarea satului de vacanţă din Polovragi

0

Primăria Polovragi – Gorj a fost dată în judecată de o firmă de construcţii care are de recuperat suma de 1,7 milioane de lei pentru electrificarea satului de vacanţă din localitate. Proiectul a fost finalizat, dar edilii nu au avut bani să achite lucrările. În ciuda solicitărilor de fonduri transmise către Ministerul Dezvoltării şi Consiliul Judeţean Gorj, banii nu au mai venit decât parţial la Polovragi.
„Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm e că avem un arierat la electrificarea satului de vacanţă pe 2007-2009. Noi am primit 600.000 de lei de la Consiliul Judeţean Gorj, dar este pentru tot anul. Trimestrial, trebuie să achităm rate din datoria totală şi banii nu ne ajung. Constructorul ne-a dat în judecat şi vrem să vedem dacă putem reeşalona datoriile. Vedem ce reuşim. S-au finalizat toate utilităţile la satul de vacanţă, doar cu apa mai este un proiect şi va trece exact prin satul de vacanţă. Singura problemă este cu plata datoriei de 1,7 milioane de lei“, a declarat Ştefan Făsuescu, primarul din localitate. Satul de vacanţă din Polovragi este o nouă zonă turistică a judeţului Gorj, de unde edilii speră să obţină venituri la bugetul local.
Eugen Măruţă

A început plombarea străzilor din Târgu Jiu

0

Primăria Târgu Jiu a început acţiunea de plombare a străzilor din municipiu. Programul de astupare a gropilor este realizat de SC Edilitara Public, firma primăriei, şi trebuie finalizat până la începutul lunii mai. Potrivit directorului SC Edilitara Public, în primă fază vor fi plombate toate gropile, apoi se va trece la reabilitarea completă a carosabilului afectat. „Am deschis staţia de asfalt. Este vorba de o primă reabilitare care vizează plombarea tuturor gropilor, chiar dacă unele sunt mici. Apoi vom avea un program în care va fi folosită freza de asfalt pentru străzile mai mari, pe bulevarde. Pe străzile mai mici vom intra cu echipe şi plombarea se va face manual. În a doua etapă se va trece la reabilitare pentru ca pe străzile respective să se poată circula fără probleme. Mai avem probleme şi cu capacele de canal, care din cauza traficului cedează. Mai este nevoie şi de ridicarea la cotă a anumitor capace de canal. Mai avem de făcut ceva reparaţii şi în cartiere tot cu mixtură asfaltică şi mai sunt şi parcări de reşedinţă de amenajat. Vrem ca până la Paşte şi până la 1 Mai să se circule normal prin municipiul Târgu Jiu şi să încheiem aceste lucrări pe care le-am început şi pe care ni le-am propus“, a declarat Alexandru Zaharia, directorul SC Edilitara Public, din cadrul Primăriei Târgu Jiu.
Eugen Măruţă

Milioane de lei de recuperat de la beneficiarii de subvenţii APIA

0

Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Gorj are de recuperat 5,5 milioane de lei, reprezentând subvenţii acordate ilegal. Controalele efectuate de specialiştii APIA au scos la iveală foarte multe nereguli în ceea ce priveşte acordarea plăţilor pentru terenuri. Au fost întocmite peste 2.000 de procese-verbale pentru returnarea sumelor de bani acordate fermierilor. Este vorba de suma de 5,5 milioane de lei, aproximativ 2% din totalul plăţilor efectuate pentru suprafaţă. Banii respectivi se recuperează pe trei căi: voluntară, prin compensare şi cu ajutorul Agenţiei de Administrare Fiscală.
„Anul trecut, am plătit aproximativ 128 de milioane de lei pentru plăţile pentru suprafaţă, dar am întocmit 2.058 de procese-verbale aferente perioadei 2007-1013, deoarece neregula a fost constatată în cadrul unei campanii, dar fermierul respectiv se poate să fi fost cuprins în mai multe campanii. Neregula descoperită într-un an se repercutează şi asupra celorlalte campanii până reuşim să recuperăm toată suma datorată de fermieri. Suma aferentă celor peste două mii de procese-verbale este de 5,5 milioane şi încercăm să o recuperăm de la fermieri în perioada următoare“, a spus Constantin Negrea, şeful APIA Gorj.
Eugen Măruţă

Baschet (m) – SCM-U a câştigat meciul restant cu CSU Atlassib Sibiu

0

Baschetbaliştii de la SCM-U Craiova au obţinut astăzi o victorie importantă, impunându-se, pe teren propriu, în faţa puternicei echipe CSU Atlassib Sibiu, scor 61-50 (22-10, 13-13, 13-15, 13-12), într-un joc restant din cadrul etapei a 20-a a Ligii Naţionale. Milan Nisic, antrenorul oltenilor, a mizat pe jucătorii: Bureau (15 puncte), Căpuşan (2), Seals (18), Tyler (8), Sokk (6), Kovac (10), Babic (2), B. Popescu.

După această victorie, în faţa unui adversar care pierduse doar patru meciuri în acest sezon, craiovenii au acumulat 36 de puncte şi au egalat în clasament formaţia de pe locul cinci, U Mobitelco Cluj. Astfel, cu patru etape înainte de finalul sezonului regulat alb-albaştrii păstrează şanse mari să se califice în play-off-ul competiţiei.
Următoarea partidă pentru Travis Bureau şi colegii săi va fi sâmbătă (ora 19.00), tot în Polivalentă, cu Gaz Metan Mediaş. Cu prilejul acelui meci va avea loc şi o acţiune umanitară pentru o elevă de la Şcoala „Sfântul Dumitru”, Simona Moanţă.