24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeDrive Grill, primul lanț de restaurante drive-in din România cu capital autohton

Drive Grill, primul lanț de restaurante drive-in din România cu capital autohton

După mulți ani de când a avut primul gând legat de înființarea unei afaceri de tip premium fast-food cu drive-in, Marius Firan s-a hotărât anul trecut să dea curs acestuia, încurajat fiind și de asocierea cu Cătălin Frimu, un antreprenor care a rezonat cu ideile sale. Astfel, în luna noiembrie a anului trecut, doi craioveni deschideau primul restaurant Drive Grill din oraș, cu drive-in și terasă exterioară, pe Bd. Nicolae Romanescu, nr. 136A.

Cei doi antreprenori și-au propus să aducă în Craiova prima astfel de locație de tip premium fast-food, cu preparate speciale, precum cele din carne de vită Black Angus, provenită din fermele locale.

“Am adus în Craiova un restaurant pentru oamenii care trăiesc în era vitezei. Unde să ai parte de o servire rapidă, într-un fel comod, dar și de preparate premium. Pentru că fast-food poate însemna și mâncare cu ingrediente de calitate, iar noi asta ne dorim să demonstrăm”, spun cei doi antreprenori.

Dacă până la decizia de a face primul pas au trecut ani, după ce a apărut restaurantul de pe bulevardul Romanescu lucrurile au evoluat rapid. Astfel, în luna martie a acestui an a fost lansat noul meniu, cu preparate de calitate superioară, iar săptămâna trecută a fost inaugurat și cel de-al doilea restaurant, cu drive-in, terasă exterioară, dar și cu spațiu interior de servire a mesei, pe strada Caracal, nr. 7, la Cârcea – vis-a-vis de Selgros.

Drive Grill se extinde la nivel național

Drive Grill a devenit, astfel, primul lanț de restaurante drive-in cu capital autohton prezent în România. Iar lucrurile sunt încă la început, căci planurile de viitor sună mai ambițios.

Cei doi antreprenori vizează deja extinderea cu încă un restaurant în Craiova și cu o locație în Capitală, iar discuții există și pentru apariția unor locații Drive Grill în Cluj și Timișoara.

În plus, compania a înființat peste 30 de locuri de muncă pentru fiecare locație, atrăgând personal tânăr prin oferirea de posturi atractive.

Ingrediente de cea mai bună calitate

La Drive Grill, orice gurmand va găsi un deliciu pe măsura poftei sale, de la preparate pe jar și vatră la supe, salate, deserturi și băuturi.

“Folosim doar ingrediente de cea mai bună calitate, iar pentru extra-gust avem o varietate de sosuri premium pentru asezonarea în funcție de preferințele fiecăruia”, transmit cei doi antreprenori.

Carnea de vită Black Angus este furnizată de către un producător din comuna doljeană Ghindeni, iar Drive Grill colaborează cu producători români și pentru carnea de pui sau porc. În plus, antreprenorii au în vedere și amenajarea unor sere unde să își producă legumele proprii.

Drive Grill și-a câștigat deja popularitatea pentru preparate precum pitele pe vatră, Drive Premium sau Black Angus, dar și cele cu carne pe jar (piept de pui, ceafă de porc, frigărui, mici). Iar iubitorii de desert se pot bucura de o ofertă irezistibilă de clătite cu topping-uri speciale, precum Oreo, Bounty, Twix sau Snickers.

Drive Grill oferă și servicii de livrare la domiciliu, atât în sistem propriu (comenzi telefonice la 0771 245 270), cât și prin platformele de delivery Glovo, TakeAway, Tazz și FoodPanda.

Mai multe informații pe: Facebook și Instagram.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS