20.5 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana Cîrstea, „minunea“ de la Dubai! Direct în semifinale după o revenire uimitoare

Sorana Cîrstea, „minunea“ de la Dubai! Direct în semifinale după o revenire uimitoare

Sorana Cîrstea s-a calificat pentru prima dată în carieră în semifinalele turneului WTA 1000 de la Dubai. Românca a învins-o astăzi pe favorita nr. 7, Marketa Vondrousova, în 3 seturi, după un meci în care a reușit o nouă revenire senzațională. De această dată, ea a întors soarta meciului de la scorul de 6-2, 5-1 în favoarea cehoaicei şi s-a impus cu 6-2, 6-7 (1), 2-6, după două ore și 45 de minute de joc.

Start dezastruos, final apoteotic

În primul set a cedat 5 game-uri consecutive, reușind în schimb să-și adjudece doar două, pe propriul serviciu. Ceea ce s-a întâmplat în setul al treilea este rar întâlnit într-un meci de tenis, mai ales la un asemenea, nivel. Revenirea Soranei Cîrstea de la scorul de 5-1 a fost incredibilă, nesperată şi cu atât mai mult specială, venind într-un moment extrem de important al competiţiei. Românca a acuzat pierderea primului act şi nu a avut nicio replică nici în startul celui de-al doilea. Cu multe erori neforţate şi cu un minus serios în dreptul serviciului, Sorana s-a văzut condusă cu 4-0, respectiv 5-1. Ceea ce a urmat, însă, a demonstrat, încă o dată, că tenisul este unul dintre cele mai imprevizibile sporturi din lume.

Treptat, noua semifinalistă de la Dubai a câştigat punct cu punct, game cu game. În tot acest timp, ea a şi salvat multe mingi de meci. S-a făcut 5-5, moment în care Vondrousova a reuşit un break care părea că-i va „turna plumb în picioare“ sportivei noastre. Nu a fost deloc aşa, pentru că Sorana a făcut rebreak şi a trimis setul în prelungiri. Acolo a urmat o „lecţie de tenis“ predată cehoaicei, pe care a învins-o cu 7-1.

Set decisiv spre perfecţie

În decisiv a urmat o nouă prestaţie senzaţională a lui Cîrstea, care s-a ridicat la un nivel de joc incredibil. A făcut break în startul setului şi a mers bine cu serviciul până la 4-2. Mai mult de atât, a izbutit, apoi, să se distanţeze la 5-2. Pe propriul serviciu nu a greşit deloc, iar meciul a fost închis cu 6-2 după două ore şi 43 de minute.

Pentru calificarea în semifinalele de la Dubai, Cîrstea va încasa un cec în valoare de $158.944 și 390 puncte în ierarhia WTA de simplu.

Sorana se va duela pentru un loc în marea finală cu Jasmine Paolini (26 WTA). Italianca a ajuns în prima semifinală „WTA 1000” din carieră, după retragerea kazahei Elena Rybakina (favorită 3).

Sorana Cîrstea și Jasmine Paolini s-au mai întâlnit de două ori. Italianca s-a impus de fiecare dată în trei seturi: 6-4, 4-6, 6-1 la Portoroz 2021 și 7-5, 2-6, 6-2 la Roland Garros 2023.

Dacă va trece de Paolini, Sorana Cîrstea va acumula 2.483 de puncte și va urca pe locul 15 în clasamentul WTA Live (ar fi cea mai bună clasare a carierei). Dacă va fi învinsă de Jasmine, românca va fi depășită chiar de italiancă și va rămâne pe locul 22.

Citeşte şi: Direct pe locul 21 WTA! Sorana Cîrstea, victorioasă cu Vekic, e în sferturi la Dubai

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS