12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAm dat cu piciorul și de data asta! România, învinsă incredibil de Slovenia în calificările Billie Jean Cup

Am dat cu piciorul și de data asta! România, învinsă incredibil de Slovenia în calificările Billie Jean Cup

Slovenia a câștigat duelul cu România din barajul pentru calificarea la turneul final Billie Jean King Cup, scor 3-2, deși „tricolorele” aveau 2-0 după prima zi. Slovenia merge la turneul final al BJK Cup alături de Spania, Cehia, Franța, Canada, SUA, Italia, Germania, Kazahstan și reprezentanta țării gazdă. Cele douăsprezece echipe vor fi împărțite în patru grupe a câte trei. Învingătoarele vor avansa în semifinale, iar câștigătoarele din această fază în finală. Competiția va lua startul în perioada 7-12 noiembrie.

Avantajul României obținut în prima zi a întâlnirii cu Slovenia s-a evaporat, sâmbătă, după ce Ana Bogdan s-a înclinat în fața Tamarei Zidansek, iar Jaqueline Cristian a cedat al patrulea meci de simplu în fața Kajei Juvan cu 2-6, 4-6. Tensiunea, emoțiile și suspansul și-au făcut loc în ultimul meci din întâlnirea Slovenia-România. Partida de dublu pe care au disputat-o perechile Kaja Juvan/Tamara Zidansek și Irina Bara/Monica Niculescu a început sâmbătă, dar furtuna și ploaia de la Koper au făcut ca să se ajungă la un deznodământ duminică. La reluare, scorul era 3-3, iar româncele au reușit să-și adjudece primul act cu 6-4.

Slovenele au avut ceva în plus

Slovenele au devenit mai agresive și au reușit să egaleze apoi, după un set câștigat cu 6-2. Decisivul are mereu încărcătură emoțională, dar acum de el depindea soarta întregii întâlniri. România a reușit să conducă în două rânduri cu 2-1 și 3-2, dar Zidansek și Juvan au întors scorul. Irina și Monica au făcut 5-4, însă la serviciu nu au mai fost atât de precise. Astfel, întâlnirea de la Koper s-a încheiat în favoarea gazdelor cu 3-2.

România se întoarce la barajul de menținere alături de Mexic, Ucraina, Marea Britanie, Belgia, Austria, Slovacia, Brazilia, Polonia, Argentina, Columbia, Japonia, China, Suedia, Ungaria, Țările de Jos.

Citește și: Ana Bogdan a clacat cu Zidansek, iar Slovenia reintră în calculele calificării

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS