9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisA fugit de tot norocul! Adversare complicate pentru românce la Wimbledon!

A fugit de tot norocul! Adversare complicate pentru românce la Wimbledon!

După vestea rea primită de la Simona Halep, că nu va participa la Wimbledon în acest an, au urmat şi altele care nu ne satisfac deloc. La tragerea la sorţi a tabloului principal de la Londra, trei românce nu au avut deloc şansă şi vor întâlni încă din primul tur adversare de top. Doar Soarana Cîrstea şi, posibil, Irina Begu vor avea meciuri ceva mai la îndemnână.

Astfel, Patricia Ţig se va duela cu Daria Kasatkina, una dintre cele mai în formă jucătoare la ora actuală. Totodată, Ana Bogdan o va întâlni pe finalista de la Roland Garros din acest an, Anastasia Pavlyuchenkova, în timp ce Mihaela Buzărnescu va juca împotriva „veteranei“ Venus Williams.

Sorana Cîrstea a fost ceva mai norocoasă şi o va întâlni pe Samantha Murray. Irina Begu mai are ceva de aşteptat până îşi va afla adversara, pentru că în turul 1 va juca împotriva unei sportive venite din calificări.

În calificări se mai află şi Monica Niculescu, care joacă astăzi cu Ahn pentru un joc le tabloul principal.

Adversare românce turul 1 Wimbledon:

Patricia Ţig – Daria Kasatkina;
Ana Bogdan – Anastasia Pavlyuchenkova;
Mihaela Buzărnescu – Venus Williams;
Sorana Cîrstea – Samantha Murray;
Irina Begu – jucătoare venită din calificări.

Citeşte şi: Simona Halep s-a retras şi de la Wimbledon: „Corpul meu nu s-a recuperat!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS