7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNovak Djokovic, campion absolut! Sârbul a triumfat la Roland Garros

Novak Djokovic, campion absolut! Sârbul a triumfat la Roland Garros

Așa cum ne-a obișnuit, Novak Djokovic continuă să fie maestrul revenirilor incredibile. Acesta a întors fantastic scorul și în finala de la Roland Garros, cu grecul Tsitsipas și s-a impus în uralele publicului prezent în arenă. A fost o victorie în cinci seturi, scor 6-7 (6), 2-6, 6-3, 6-2, 6-4, la capătul unui meci care a durat 4 ore și 12 minute.

Primul set a fost unul de care pe care. Cei doi jucători au mers de la egal la egal pînă la scorul de 5-5, cu serviciul, iar apoi au urmat două break-uri rapide, unul de fiecare. S-a intrat în tiebreak, iar acolo a fost nevoie de prelungiri pentru a de desemna câștigătorul. În cele din urmă, Tsitsipas s-a impus cu 8-6 și a trecut în față pe tabelă. În actul secund, nivelul de joc al lui Djokovic a scăzut considerabil, au apărut și erorile neforțate în jocul acestuia, iar grecul s-a distanțat categoric. A fost 6-2 pentru Stefanos, care părea să aibă finala în mână înainte de setul al treilea.

Fenomenalul Djokovic!

Mentalitatea și tăria de caracter a unui sportiv din țările iugoslave este renumită, iar Novak se pare că se regăsește printre astfel de oameni. Chiar dacă moralul și încrederea erau mai mult spre minus după pierderea primelor două seturi, liderul mondial a demonstrat, cu adevărat, că își merită locul în clasament și a revenit fantastic în meci. 6-3 și 6-2 au fost scorurile înregistrate în actele trei și patru, iar meciul a intrat în decisiv.

Finalul i-a aparținut tot lui „Nole“, care a reușit un break la scorul de 1-1, suficient pentru a-și asigura victoria și triumful la Paris. S-a încheiat 6-4, iar campionul Djokovic s-a descătușat cu adevărat.

Acesta a fost al 19-lea titlu de Mare Slem al lui Novak Djokovic.

„Nole“ a scris istorie

Novak Djokovic (33 de ani) a triumfat de cel puțin două ori la fiecare dintre cele patru turnee de Grand Slam din circuit, lucru pe care nu l-a mai reușit nimeni altcineva în ultimii 50 de ani, nici măcar Roger Federer (39 de ani) sau Rafael Nadal (34 de ani)! Sârbul câștigase o singură dată în carieră turneul de la Roland Garros, în anul 2016, dar acum și-a trecut în palmares al doilea titlu pe zgura pariziană. Ultimul tenismen care a reușit asta a fost Rod Laver, însă australianul a câștigat per total mai puține trofee majore decât Novak Djokovic, 11 la număr.

Djokovic are acum în vitrină două trofee de la Roland Garros, nouă trofee de la Australian Open, cinci trofee de la Wimbledon și trei trofee de la US Open! Totodată, după ce l-a răpus pe Stefanos Tsitsipas, Nole le suflă în ceafă marilor săi rivali, Roger Federer și Rafael Nadal, care au câte 20 de titluri de Grand Slam.

Citește și: Încep pregătirile pentru Mondial. Vezi lotul şi cu cine vom juca două amicale!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS