10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisStefanos Tsitsipas: Această finală a fost cu adevărat magnifică

Stefanos Tsitsipas: Această finală a fost cu adevărat magnifică

Stefanos Tsitsipas a obţinut duminică cel mai important succes din cariera sa. Acesta s-a impus la Turneul Campionilor, după o finală „magnifică” pe care a câştigat-o în trei seturi, 6-7 (6), 6-2, 7-6 (4), în faţa austriacului Dominic Thiem.

„Este incredibil faptul că ţin în braţe acest trofeu”

Noul câştigător de la Londra a fost foarte emoţionat la finalul partidei cu Dominic Thiem. Jucătorului grec nu-i venea să creadă că s-a impus în competiţia în care participă cei mai buni tenismeni din circuit.

„Sunt extrem de bucuros pentru această performanţă şi pentru această luptă excepţională, în care am dat totul pe teren. Această finală a fost cu adevărat magnifică şi cred că astfel de meciuri fac ca sportul nostru să fie atât de mare. Este incredibil faptul că ţin în braţe acest trofeu, iar emoţiile mele sunt numeroase. Atunci când urmăream acest eveniment la televizor, îmi spuneam că aceşti campioni au fost obligaţi să facă un sezon fantastic pentru a putea participa la acest turneu. Iar acum sunt campion”, a declarat Stefanos Tsitsipas.

„Anul acesta a fost cel mai bun al meu de până acum, însă vreau să progresez fără încetare. Am învins unul dintre cei mai buni jucători, ceea ce mi-a dat încredere şi am câştigat meciuri în turneele Masters 1.000 şi în cele de Mare Şlem. Cred încă că puteam realiza mai mult în turneele de Grand Slam”, a adăugat noul campion de la Londra.

După această victorie, Stefanos Tsitsipas a devenit primul jucător grec din istorie care se impune la Turneul Campionilor.

Articol scris de Tibi Cocora

Poate te interesează şi: România U15 se duelează cu Cipru în ultimele jocuri ale anului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS