17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalBogdan Burcea: „Anumite jucătoare trebuie să se integreze mai repede în echipă“

Bogdan Burcea: „Anumite jucătoare trebuie să se integreze mai repede în echipă“

SCM Craiova a învins-o clar pe Mioveni, dar tehnicianul oltencelor, Bogdan Burcea, nu a fost mulțumit întru-totul. Acesta consideră că unele jucătoare ar trebui să-și ridice cât mai repede nivelul de joc, pentru a face față în campionat.

„A fost un meci bun, controlat în totalitate de noi, dar, cum am mai spus-o, mai avem lucruri de ajustat, de îmbunătățit. Nu am avut nicio problemă în acest duel. Un minus pentru prima repriză, când am avut situații foarte clare de a marca și nu am făcut-o. De asemenea, anumite fete care au posibilitatea să joace, trebuie să se integreze cât mai repede în echipă. Nu vrem să le punem pe tapet, vrem să obținem o unitate și o disciplină din punct de vedere al jocului, nu să antrenăm sportive în timpul partidelor. Și noile jucătoare mai au nevoie de timp, iar acest lucru e normal.

Lumea are așteptări mari, iar noi avem datoria să încercăm să-i satisfacem, chiar dacă este extrem de greu. Sper că după acest joc oamenii sunt mulțumiți. Le mulțumesc pentru că au venit lângă noi și, sincer, nu mă așteptam la un public atât de numeros, ținând cont de condițiile de participare la această competiție“, a spus Bogdan Burcea.

„A fost minunată revenirea în fața publicului nostru“

Ana Maria Țicu a fost una dintre principalele marcatoare în meciul cu Mioveni. La finalul partidei, aceasta s-a arătat bucuroasă de victorie și încântată de revenirea în fața propriilor suporteri.

„A fost un meci destul de disputat. S-a văzut pe teren că ne-am dorit mult. Ne bucurăm că am jucat, în sfârșit, acasă și lumea a fost alături de noi. A fost minunată revenirea în fața publicului nostru, abia așteptam să jucăm în fața lor și sperăm la cât mai multe meciuri bune. Echipa din Mioveni este destul de puternică, cred că își dorește să lupte și să câștige de fiecare dată. Startul este unul bun, dar ne dorim să creștem de la meci la meci și să ajungem la nivelul pe care ni-l dorim. Contează mult să omogenizăm echipa, pentru că nu am avut foarte multe meciuri de pregătire și ne ajută foarte mult“, a spus Ana Maria Țicu.

Citește și: Ana Maria Țicu: „Ne bucurăm că le-am oferit o victorie frumoasă fanilor“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS