27.3 C
Craiova
joi, 3 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 | ACSO Filiași are parte de o deplasare dificilă în Argeș

Liga 3 | ACSO Filiași are parte de o deplasare dificilă în Argeș

Reprezentanta Doljului de la Liga 3, ACSO Filiași, o va întâlni vineri, de la ora 17.00, în deplasare, pe Unirea Bascov, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a.

Disputa din Argeș va fi arbitrată de Mihail Lăstun (Vâlcea), ajutat de asistenții Mădălin Prioteasa (Pitești) și Gică Albulescu (Turburea). Al patrulea oficial va fi Eduard Belega (Pitești).

Atât antrenorul Victor Naicu, cât și jucătorii Cosmin Calu și Alex Cioablă au declarat că nu cunosc adevăratul potențial al adversarilor și din acest motiv se vor mobiliza la maximum.

„În momentul de faţă nu prea cunoaştem echipele adverse, fiind început de campionat. Nu ştim la ce să ne aşteptăm la Bascov, dar suntem o echipă cu experienţă şi cred că citim destul de repede jocul şi potenţialul adversarilor. Avem un lot omogen şi putem să punem probleme oricărei echipe din această serie“, a declarat Victor Naicu.

„Mă aştept să fie un meci greu, cum sunt majoritatea de la acest nivel. Este o deplasare dificilă, dar noi, cu determinarea care ne caracterizează, putem obţine punct sau puncte acolo“, a spus Cosmin Calu.

„Am înţeles că au o trupă bună, care se bazează pe nucleul de jucători importanţi de anul trecut. Trebuie să ne facem jocul şi sperăm să obţinem un rezultat bun“, a afirmat Alex Cioablă.

Liga 3 – seria 8, etapa 4

Vineri, 20 septembrie – ora 17.00: Aro Câmpulung Muscel – Sparta Râmnicu Vâlcea, Unirea Bascov – ACSO Filiaşi, Gilortul Târgu Cărbuneşti – Viitorul Dăeşti, SCM Râmnicu Vâlcea – Speed Academy.
Sâmbătă, 21 septembrie – ora 17.00: Jiul Petroşani – Vulturii Fărcăşeşti.

Clasament: 1. SCM Vâlcea 9 puncte (golaveraj 5-0), 2. Speed 7 (7-3), 3. Filiaşi 7 (4-2), 4. Dăeşti 5 (7-6), 5. Fărcăşeşti 5 (2-1), 6. Cărbuneşti 3 (1-4), 7. Sparta 2 (4-5), 8. Petroşani 2 (3-6), 9. Bascov 0 (3-6), 10. Aro 0 (0-3).

Citește și: Aurică Beldeanu: „Trebuie să câștigăm la Cluj!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS