20.9 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUEFA a atribuit Regatului Unit şi Irlandei EURO 2028, iar EURO 2032, Italiei şi Turciei

UEFA a atribuit Regatului Unit şi Irlandei EURO 2028, iar EURO 2032, Italiei şi Turciei

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a atribuit, astăzi, EURO 2028 Regatului Unit şi Irlandei, în timp ce EURO 2032 l-a acordat unei candidaturi formate în această vară din Italia şi Turcia, neexistând alte pretendente în cele două dosare, transmite AFP, citată de Agerpres.

Cele două acţiuni au fost oficializare în cadrul unei scurte ceremonie de către preşedintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin. S-a confirmat tendinţa organizării în comun a marilor competiţii sportive, singura şansă pentru unele ţări de a le găzdui.
Cele zece stadioane care vor găzdui ediţia din 2028 sunt cunoscute deja. Ele sunt utilizate atât pentru fotbal şi rugby, cât şi pentru sporturile galice: „Wembley“ (Londra), „City Stadium“ (Manchester), „St. James’ Park“ (Newcastle), „Hampden Park“ (Glasgow), „Dublin Arena“ şi „National Stadium“ (Cardiff) sau „Casement Park“ (Belfast).
Organizarea EURO 2032 rămâne însă mai misterioasă, după ce Italia şi Turcia au încercat multă vreme separat să candideze pentru găzduirea evenimentului. În iulie au decis să îşi unească forţele, fără a dezvălui oraşele gazdă.

Dacă în Cupa Mondială se va produce o schimbare de format în 2026, cu 48 de echipe participante, Campionatul European păstrează din 2016 o formulă cu 24 de echipe şi 51 de meciuri, faţă de 104 câte va avea Mondialul.

Din acest motiv, cele cinci federaţii din insulele britanice (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord şi Irlanda) s-au concentrat în 2022 pe candidatura lor la EURO, în locul celei pentru CM 2030, încercată iniţial şi încredinţată săptămâna trecută trioului Maroc-Portugalia-Spania, cu trei meciuri prevăzute în America de Sud.

UEFA a fost pionier în privinţa candidaturilor comune. începând cu EURO 2000, care a avut loc în Belgia şi Olanda, apoi EURO 2008, în Austria şi Elveţia, EURO 2012, în Polonia şi Ucraina, iar cea din 2000, destinată sărbătoririi a 60 de ani de la prima ediţie, desfăşurată în 11 oraşe de pe continent (în 2021).

EURO 2024 va avea loc în Germania, între 14 iunie şi 14 iulie 2024.

Citeşte şi: Fotbal feminin | Universitatea Craiova, victorioasă la Alba Iulia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS