17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 2 | Viitorul Pandurii Târgu Jiu şi FC Argeş n-au „găsit“ golul

Liga 2 | Viitorul Pandurii Târgu Jiu şi FC Argeş n-au „găsit“ golul

Formaţiile Viitorul Pandurii Târgu Jiu şi FC Argeş au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida susţinută sâmbătă, pe stadionul „Municipal“, din prima etapă a noului sezon de Liga 2.

Viitorul Pandurii: R. Geantă – Jozic (’81, D. Popa), D. Savu (’64, Moisie), Mrsulja, Godja – Dănescu (’64, Buțurcă), Brînzan , Acolatse, Tiihonen – R. Vulpe (’81, Gîrbiță), Andreaș (’81, Ed. Croitoru).

Antrenorul formaţiei gorjene, Călin Cojocaru, a fost mulţumit cu rezultatul afişat pe tabela de marcaj.

„După aspectul jocului, pot să zic că este un egal convenabil. Dar după aspectul primei reprize, cred că ne-a aparținut. Cred că am avut mai multe ocazii de gol clare. Într-adevăr, în repriza a doua ne-am retras, nu am mai avut forță pe faza ofensivă, dar nici adversarul nu a reușit să-și creeze ocazii clare de gol. Am muncit mult în cele șapte săptămâni de pregătire, atât stafful tehnic, cât și stafful administrativ. Cred că am făcut un lot competitiv, cu jucători tineri, cu dorință de afirmare. Am și jucători cu experiență, dar și tineri cu ceva experiență la Liga a 2-a. Suntem un mixt bun și consider că am prestat astăzi un fotbal bun. După aspectul jocului, e clar că e un egal echitabil“, a concluzionat antrenorul Călin Cojocaru, la Metropola TV.

În etapa a 2-a, Viitorul Pandurii va juca în deplasare la Unirea Slobozia (sâmbătă, ora 11.00).

Liga 2, etapa 1:

Sâmbătă, 5 august: Csikszereda Miercurea Ciuc – Concordia Chiajna 0-3, CSM Reșița – Unirea Slobozia 0-1, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FC Argeş 0-0, CS Tunari – CSM Slatina 1-3, Metaloglobus Bucureşti – CSC Şelimbăr 0-1, Unirea Dej – CSM Alexandria 1-0.
Duminică, 6 august: Corvinul Hunedoara – Ceahlăul Piatra Neamţ 2-1.
Marţi, 8 august – ora 18.30: CS Mioveni – Gloria Buzău, ora 21.00: Chindia Târgovişte – CSA Steaua.
Partida Progresul Spartac – CSC Dumbrăviţa a fost anulată.

Citeşte şi: Liga 2 | CSM Slatina a „bombardat-o“ pe Tunari. Oprescu, supărat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS