20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlex Mitriță a avut parte de o prezentare de vis la Universitatea Craiova

Alex Mitriță a avut parte de o prezentare de vis la Universitatea Craiova

-

Finanțatorul formației Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, i-a făcut fericiți pe fanii olteni și cooptarea lui Alex Mitriță. Vechiul și totodată noul atacant al Științei a revenit acasă și a reaprins speranța pentru noi trofee. Dovada o reprezintă publicul numeros de care a avut parte marți seară, la prezentarea organizată în Piața „Mihai Viteazul“. A fost plină ochi! Fanii Științei făceau chiar și glume, spunând că sunt echipe care abia strâng atâția spectatori la meciurile din Superligă, nicidecum la vreo prezentare de jucător.

S-a jucat și fotbal, s-a dansat, s-a cântat și s-a făcut și magie până la apariția „Piticului atomic“. Alex Mitriță a fost asaltat de fani încă din momentul în care s-a dat jos din mașină. Pe scenă abia și-a ținut discursul. A dat autografe și a făcut poze cu fanii Științei. A dat și tonul cântecelor atât de cunoscute de cei care iubesc alb și albastrul Băniei.

Alex Mitriță a plecat așa cum a venit, cu mare dificultate, dar și cu multă mândrie și optimism. Întregul eveniment a fost urmărit din „umbră“ și de către finanțatorul Universității Craiova, Mihai Rotaru, care a admis că vor urma și alte transferuri bune. VEZI VIDEO!

Citește și: Exclusiv | Universitatea Craiova, gata de startul pregătirilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Pensiile pentru luna mai, distribuite în avans

Compania Naţională ,,Poşta Română” anunţă că a început distribuirea...

ȘTIRI GdS