10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 | Înfrângeri pentru Universitatea II Craiova și ACSO Filiași

Liga 3 | Înfrângeri pentru Universitatea II Craiova și ACSO Filiași

Runda a 14-a de la Liga a III-a nu a fost deloc benefică reprezentantelor Doljului, ambele suferind înfrângeri.

În Seria 6, Universitatea II Craiova a pierdut sâmbătă, cu 2-0, pe terenul echipei Sporting Roșiori. Teleormănenii au marcat ambele goluri în repriza secundă, prin Valentin Neaga (’56 – penalti), respectiv Florin Cazan (’74).

Antrenorii Corneliu Papură și Dragoș Bon au început meciul cu următorii jucători: Laurențiu Popescu – Mocanu, Lăpădătescu, Edi Dina, Olteanu – Sala, Mitru, Domnu – Neață, Barbu, Șandru. Rezerve au fost: Goga – Cristescu, Ciolacu, Bană, Rădulescu, Poenaru.

Celelalte rezultate înregistrate în etapa 14 din Liga 3, Seria 6: CSM Alexandria – Vediţa Coloneşti 3-0, Minerul Costeşti – Flacăra Horezu 0-4, Sporting Roşiori – Universitatea II Craiova 2-0, Viitorul Dăeşti – Petrolul Potcoava 3-0, Cozia Călimăneşti – Cetatea Turnu Măgurele 1-1.

Clasament: 1. Alexandria 31 puncte (golaveraj 25-5), 2. Horezu 27 (20-12), 3. Roşiori 26 (30-15), 4. Măgurele 24 (21-21), 5. Dăeşti 22 (15-13), 6. Craiova II 16 (15-12), 7. Potcoava 16 (9-16), 8. Călimăneşti 15 (14-17), 9. Costeşti 11 (7-25), 10. Coloneşti 6 (7-27).

Etapa viitoare: 2 decembrie – ora 14.00: Costești – Roșiori, Colonești – Dăești; 3 decembrie – ora 14.00: Horezu – Călimănești, Măgurele – Alexandria, Potcoava – Craiova II.

Filieșenii, la cea de-a doua înfrângere consecutivă

La rândul său, ACSO Filiași a cunoscut cea de-a doua înfrângere consecutivă, după o serie de rezultate excepționale. După 0-5 cu Cetate Deva, elevii lui Victor Naicu și Cosmin Fruntelată s-au înclinat vineri, la Târgu Cărbunești, cu 3-1 în fața Gilortului. Pentru echipa gazdă, antrenată de foștii tehnicieni ai Filiașiului, Mario Găman și Boby Staicu, au înscris Ionul Gîlcescu (’17, ’73) și Denis Bucur (’39). Doljenii au replicat prin Robert Eshun (’85).

De menționat faptul că ACSO Filiași a încheiat meciul în 10 oameni, după ce Scuturoiu a orimit cartonașul roșu în minutul 90+3.

ACSO Filiași: Constantinescu – Matei (’46, Eshun), Calu, Scuturoiu, Voinescu – Armășelu (’46, Tudor), Călin (’46, Baidoo), Udrea – Manolache, Fotescu (’85, Militaru), Miuțescu (’77, Rovența).

Celelalte rezultate înregistrate în etapa 14 din Liga 3, Seria 7: CSM Deva – Viitorul Pandurii II Târgu Jiu 8-0,Voinţa Lupac – Retezatul Hațeg 1-2, Armata Aurul Brad – Viitorul Şimian 1-6, Jiul Petroşani – Progresul Ezeriş 4-0.

Clasament: 1. Deva 36 (47-7), 2. Filiaşi 31 (33-21), 3. Şimian 28 (39-21), 4. Cărbuneşti 28 (22-20), 5. Petroşani 24 (27-14), 6. Lupac 21 (22-15), 7. Hațeg 9 (13-26), 8. Ezeriş 9 (10-31), 9. Târgu Jiu II 8 (15-43), 10. Brad 5 (17-47).

Etapa viitoare: 2 decembrie – ora 14.00: Târgu Jiu II – Cărbunești, Filiași – Brad; 3 decembrie – ora 14.00: Petroșani – Lupac, Ezeriș – Deva, Șimian – Hațeg.

Citește și: Liga 2 | Programul, rezultatele și marcatorii meciurilor din etapa 15

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS