23.4 C
Craiova
vineri, 7 octombrie, 2022
Știri de ultima orăSportFotbalFCU - „U“ Craiova 1-2 final. Știința, din nou triumfătoare în derbiul Băniei

FCU – „U“ Craiova 1-2 final. Știința, din nou triumfătoare în derbiul Băniei

Trei lovituri de la 11 metri și multă tensiune am avut în derbiul Băniei! Universitatea Craiova a câștigat, duminică seară, duelul cu cealaltă formație din oraș, FCU, scor 2-1, după un meci cu foarte multe evenimente, atât pe teren, cât și în tribune. Aceasta este a treia victorie a Științei în meciurile directe cu FCU din Superligă.

Unii cu posesia, alții cu penaltiurile

Disputa din Bănie a debutat cu Universitatea Craiova în control. Prima ocazie a partidei a avut-o Crețu, în minutul 7, care nu a ajuns cu piciorul la o centrare bună a lui Hanca. La scurt timp, FCU Craiova a trecut la conducerea meciului și a presat câteva minute, dar fără a pune prea mare pericol la poarta lui Lazar. Baeten, cu un șut de la marginea careului și luft-urile lui Campagno și Asamoah au fost singurele faze notabile ale gazdelor. Nici de partea cealaltă nu a fost prea multă inspirație, Alex Crețu fiind singurul care a încercat poarta adversă.

Din minutul 40 și până la finalul primei părți am avut parte de două evenimente care au schimbat atât tabela, cât și mersul jocului. Prima dată, Markovic a fost faultat în careu, centralul Kovacs nu a acordat nimic, dar VAR-ul a luat măsuri. Arbitrul disputei a fost chemat la verificări și imediat a acordat penalti pentru Universitatea Craiova. Ivan a marcat și a început bucuria în Peluza Nord, dar și pe banca formației vizitatoare din acest meci. Repriza nu s-a încheiat aici, pentru că, în minutul 45, Hanca a executat o lovitură liberă, iar mingea a fost deviată cu cotul de către Bahassa. Centralul a acordat din nou lovitură de la 11 metri, în ciuda protestelor celor de la FCU. De data aceasta, penaltiul a fost transformat fără emoții de Hanca, iar „U“ Craiova a intrat cu 2-0 la vestiare.

Evenimente în tribune și ceva mai mult fotbal

Fotbalul a lipsit în startul părții secunde, iar problemele cu susținătorii lui FCU au apărut. Chiar dacă au fost două momente în care suporterii echipei gazdă au aruncat cu torțe și fumigene pe teren, Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue. Același lucru nu s-a mai întâmplat și în minutul 58, când, în timpul unei lovituri de colț la poarta lui Lazar, o torță aprinsă a căzut din Peluza Sud pe plasa porții. Mai mult de atât, din tribune au început să se arunce în teren și cu scaune, iar centralul a oprit meciul și a trimis echipele la cabină pentru 10 minute.

Pe fondul unei posesii prelungite, FCU Craiova a obținut, la rândul ei, o lovitură de pedeapsă. Paul Papp a faultat în careu, iar Kovacs nu a ezitat și a arătat punctul cu var. Compagno a marcat în minutul 72, iar jocul s-a relansat. Imediat după reușită, la poarta cealaltă, Baiaram a irosit o ocazie imensă, din poziție de unu la unu cu Popa. Universitatea Craiova a demonstrat că este o echipă mare și și-a continuat asediul. Pe rând, Baiaram și Bancu l-au încercat pe Popa, dar fără rezultat și pe tabelă. Până la ultimul fluier nu s-a mai întâmplat nimic notabil în meci, iar „U“ Craiova a bifat primul succes din acest sezon și al treilea în meciurile directe cu FCU.

FCU Craiova: R. Popa – R. Negru, Duarte, Paramatti (84, Grigore), Huyghebaert – Asamoah, V. Achim (84, Bălan) – Baeten (78, Chițu), Yassine Bahassa (57, Iancu), Van Durmen (78, Marquet) – Compagno. Antrenor: Marius Croitoru.

Universitatea Craiova: Lazar – Martic (59, Căpățînă), Papp, Da Silva, N. Bancu – Mateiu, Al. Crețu (64, Screciu) – Hanca (75, Vlădoiu), Baiaram, A. Ivan (46, Roguljic) – Markovic (64, Koljic). Antrenor: Laszlo Balint.

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei) / A1: Vasile Marinescu (Bucureşti), A2: Ovidiu Artene (Vaslui) / Arbitru VAR: Cătălin Popa (Piteşti), Arbitru AVAR: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti).

Cartonașe galbene: Paramatti 40, Duarte 45+1, Bahassa 45+2 / Hanca 57, Crețu 62, Roguljic 71, Papp 71, Baiaram 77, Căpățînă 87, Lazar 90+3.

Citește și: Liga 2 | CSM Slatina a început ca din pușcă! Viitorul Pandurii a dezamăgit

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS