6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUTA l-a înlocuit pe antrenorul Laszlo Balint cu Ionuț Badea

UTA l-a înlocuit pe antrenorul Laszlo Balint cu Ionuț Badea

Clubul UTA Arad a avut un început de săptămână intens. În primă fază a anunțat întreruperea contractului cu antrenorul Laszlo Balint (42 de ani), care şi-a dat demisia din funcţie. Instalat în funcţie la 1 iulie 2019, Balint mai avea contract cu UTA până la 30 iunie 2022.

„Clubul UTA anunţă încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul Laszlo Balint. Despărţirea s-a oficializat de comun acord şi la solicitarea antrenorului. Este un moment pe care nu ni-l doream să se întâmple acum şi mai ales în acest mod (…) Pentru UTA, Laszlo Balint va rămâne antrenorul alături de care am reuşit promovarea şi apoi consolidarea în prima ligă (…) Îi dorim mult succes pe mai departe şi îi mulţumim pentru toată munca sa la UTA“, se precizează pe site-ul clubului.

Ionuț Badea, noul tehnician al Aradului

La câteva ore distanță, clubul UTA a ajuns la un acord cu antrenorul Ionuț Badea pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei. Contractul este valabil pe perioada campionatului în curs, cu posibilitate de prelungire în vară, din partea clubului.

„Opțiunea noastră pentru domnul Ionuț Badea a fost determinată de calitățile dovedite în cariera sa de antrenor, de faptul că este adeptul unui sistem tactic care se pliază pe calitățile și automatismele dobândite de componenții echipei noastre și de faptul că, fiind un poliglot care vorbește cinci limbi străine, poate gestiona fără probleme relația cu un vestiar multicultural cum este cel al echipei noastre“, a anunțat UTA.

Ionuț Badea le-a mai antrenat pe FC Argeș, Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Cluj, FC Brașov, Oțelul Galați, Concordia Chiajna și Astra Giurgiu. A fost de asemenea și antrenor secund al echipei naționale, în perioada 2014-2017.

Citește și: Atalanta Bergamo a anunțat cooptarea lui Vali Mihăilă. Vezi comunicatul clubului italian!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS