12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAndrei Ivan, la o nouă aniversare în cantonamentul Ştiinţei (VIDEO)

Andrei Ivan, la o nouă aniversare în cantonamentul Ştiinţei (VIDEO)

-

Atacantul formaţiei Universitatea Craiova, Andrei Ivan, a împlinit astăzi 25 de ani, motiv pentru care Gazeta de Sud îi urează „La mulţi ani!“. „Jdechi“, al doilea marcator al ţării din acest sezon competiţional, cu 10 reuşite, se află în pregătire în Antalya, alături de colegii săi.

Andrei Ivan a acordat un foarte scurt interviu pentru site-ul clubului, în care a vorbit despre

„De fiecare dată mi-am serbat ziua de naştere în cantonament. Mă bucură acest lucru, pentru că sunt lângă colegii mei, că mi-o petrec cu ei şi este un lucru frumos. Sunt foarte diferit (faţă de când a debutat la 17 ani, la Universitatea – n.r.). Sunt mult mai matur, am prins experienţă şi asta se vede în jocul meu pe teren. În 2022 sper să marchez cât mai multe goluri pentru Universitatea şi să obţin un trofeu“, a spus Andrei Ivan.

El a dezvăluit şi care a fost cel mai frumos moment al său petrecut în tricoul Ştiinţei: „Acea victorie cu Dinamo, când am câştigat cu 5-0“.

Întrebat despre condiţiile de lucru din Antalya, Andrei Ivan a răspuns ferm: „Avem condiţii foarte bune, ne-am adaptat foarte bine şi trebuie să muncim ca să avem un sezon bun. Suporterilor le transmit multă sănătate, să fie lângă noi şi să ne susţină la stadion“.

Originar din Moreni, Dâmboviţa, Andrei Ivan este cotat de Transfermarkt la 1.400.000 de euro. El mai are contract cu Universitatea Craiova până în 30 iunie 2023.

Citeşte şi: Selecţionata U20 a României va disputa meciuri amicale cu Norvegia şi Elveţia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS