10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAntrenorul Barcei, Ronald Koeman, îngrijorat de situaţia lui Lionel Messi

Antrenorul Barcei, Ronald Koeman, îngrijorat de situaţia lui Lionel Messi

Antrenorul echipei FC Barcelona, Ronald Koeman, a recunoscut că este „îngrijorat“ de situaţia lui Lionel Messi. Asta în condiţiile în care starul argentinian şi-a încheiat contractul cu clubul spaniol pe 30 iunie şi nu şi-a pus deocamdată semnătura pe un nou acord, informează EFE, citată de Agerpres.

„Când nu este totul în regulă, trebuie să fii îngrijorat“, a declarat tehnicianul olandez înaintea startului Koeman Cup, un turneu de golf la care participă nume cunoscute precum Pep Guardiola, Bernd Schuster, Riqui Puig sau Henrik Larsson.

„Am însă încredere în preşedintele (Joan Laporta) pentru soluţionarea acestei probleme. Este importat pentru club şi pentru La Liga ca cel mai bun jucător al lumii să rămână“, a adăugat Koeman.

Catalanii reiau de luni antrenamentele

FC Barcelona va începe luni pregătirile în vederea noului sezon, fără jucătorii care au disputat EURO 2020 şi Copa America sau cei care urmează să ia parte la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Koeman a explicat că se va vedea „cine rămâne şi cine pleacă“, atunci când a fost întrebat despre continuitatea francezului Antoine Griezemann. Trebuie menţionat faptul că Barca este obligată să reducă masa salarială pentru a-i putea păstra pe Lionel Messi.

„Mă voi baza pe toţi jucătorii pe care îi avem. Dacă vor exista modificări, acestea vor trebui acceptate, dar sunt decizii pe care clubul trebuie să le ia. Este clar că prioritatea este ca Messi să rămână“, a precizat antrenorul Barcelonei.

Citeşte şi: Copa America / Neymar: Brazilia – Argentina este finala pe care visat mereu să o joc

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS