15 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalȘtefan Baiaram, după primul gol în Liga 1: „Aștept acest moment de foarte mult timp“

Ștefan Baiaram, după primul gol în Liga 1: „Aștept acest moment de foarte mult timp“

-

Juniorul Ștefan Baiaram (18 ani) i-a adus victoria Universității Craiova în meciul susținut astăzi, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în fața formației FC Botoșani. La finalul întâlnirii, tânărul atacant a afirmat că aștepta de multă vreme acest gol și i-a dedicat reușita tatălui său.

„Mă bucur foarte mult că am înscris. Aștept acest moment de foarte mult timp și vreau să dedic acest prim gol din Liga 1 tatălui meu, pentru că a fost ziua lui recent. Vreau să-i transmit că îl iubesc foarte mult. Am întâlnit un adversar foarte bun, care se apără bine și ne bucurăm că am luat cele 3 puncte. La prima impresie pare că am scăpat de complexul Botoșani, dar mereu sunt foarte disputate meciurile cu ei“, a spus Baiaram.

Foto: Alex Vîrtosu

„Suntem pregătiți pentru meciurile care vor urma. Ne antrenăm zi de zi ca să jucăm cu cele mai bune echipe și să ne batem mereu la campionat“, a completat Ștefan Baiaram.

Marinos Ouzounidis:

„Îl felicit pe Baiaram pentru primul său gol. Am stat mereu lângă el, pentru că are doar 18 ani și mai greșește din când în când. Are nevoie de noi și sper ca acest gol să-l ajute să fie mai bun, să-i dea încredere. Este un jucător care are calitate cu mingea la picior, stă bine în duelurile unu la unu, dar trebuie să capete mai multă încredere în forțele sale“, a afirmat antrenorul Universității Craiova.

Citește și: „U“ Craiova – FC Botoșani 1-0. E bine „leilor”, le-aţi închis gura!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Rețea de contrabandă cu țigări în Dolj: Polițiștii au...

Patru persoane au fost reținute de polițiști ai Serviciului...

ȘTIRI GdS