23.6 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCSM Slatina, în fața celui de-al doilea amical. „Sunt multe de pus la punct!“

CSM Slatina, în fața celui de-al doilea amical. „Sunt multe de pus la punct!“

Divizionara secundă CSM Slatina întâlnește mâine, de la ora 12.00, pe unul dintre terenurile Complexului Sportiv „1 Mai“, pe Unirea Bascov (locul 5 în C6). Acesta este cel de-al doilea test al iernii pentru echipa antrenată de Dinu Todoran. Primul s-a consumat luni, când slătinenii au învins liderul Ligii 2, FCU Craiova, cu scorul de 1-0. Reamintim că diferența a făcut-o fundașul central Cristian Preda (’75).

Ţinând cont că veneam după cantonamentul montan, am fost mulţumit mai ales de implicarea în joc. Mai avem de lucrat.Sunt multe lucruri de pus la punct până la primul meci oficial.Jucătorii vor avea minutele împărţite şi în următoarele jocuri amicale. Dat fiind modul cum se pregătesc, cum au răspuns în cantonament, toată lumea are şansa să joace. Mă bazez pe fiecare jucător în parte“, a declarat Dinu Todoran, conform Newsflux, după testul de luni.

CSM Slatina mare programate încă două amicale, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu (6 februarie) și Pandurii Târgu Jiu (10 februarie), însă lista este deschisă.

Citește și: Liga 1 | CFR Cluj a trecut de Chindia și îi suflă în ceafă FCSB-ului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS