10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalIonuţ Stroe: „MTS va lua în calcul revenirea spectatorilor pe stadioane”

Ionuţ Stroe: „MTS va lua în calcul revenirea spectatorilor pe stadioane”

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, susţine, într-o postare publicată marţi pe un site de socializare, că instituţia pe care o conduce va lua în calcul posibilitatea revenirii spectatorilor pe stadioane la sfârşitul toamnei.

„La 1 octombrie se va face la nivelul Guvernului o evaluare generală a impactului măsurilor luate în ultima perioadă, adică deschiderea şcolilor, a anumitor activităţi sportive, a cinematografelor, a restaurantelor, precum şi, bineînţeles, impactul campaniei electorale. Ministerul Tineretului şi Sportului are pentru data de 1 octombrie două obiective în agendă, după această evaluare. Primul este posibilitatea revenirii spectatorilor pe stadioane în acest an, la sfârşitul acestei toamne, într-un anumit număr şi în condiţii clare şi bine definite, iar al doilea este un set de măsuri care să permită reluarea competiţiilor la nivel de copii şi juniori şi la ligile inferioare”, a anunţat Stroe.

El a ţinut să sublinieze faptul că responsabilitatea organizării de meciuri cu spectatori aparţine în egală măsură autorităţilor, dar şi organizatorilor acestor meciuri.

Citeşte şi: Andrei Ivan: „Ne concentrăm pe campionat şi pe Cupa României“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS