13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova – FCSB 2-1 | Dan Nistor: Sper să-mi îndeplinesc visul de a câștiga campionatul

„U“ Craiova – FCSB 2-1 | Dan Nistor: Sper să-mi îndeplinesc visul de a câștiga campionatul

Mijlocașul Universității Craiova, Dan Nistor, a sărbătorit cu un gol în poarta FCSB-ului cel de-al 300-lea meci din Liga 1. „Ceapă“ a admis că Știința nu a jucat extraodinar, dar se bucură pentru rezultatul înregistrat ce o apropie și mai mult de titlul de campioană.

Important pentru mine era să câștigăm cele trei puncte, nu meciul cu numărul 300. Noi veneam după patru victorii și mă bucur că am legat-o și pe a cincea. În seara asta sărbătorim, dar de mâine ne gândim la meciul cu FC Botoșani. Da, am ajuns la 300 de meciuri, însă acesta este cel mai important moment al meu, după Cupa Ligii cu Dinamo. Sper să trec cu bine peste acest moment și să ridic trofeul deasupra capului“, a spus Nistor, la Digi.

„Cu siguranță Mister ne va motiva pentru aceste ultime meciuri. El știe foarte bine, are experiență atât ca jucător, cât și ca antrenor. Ne va da niște ”palme” ca să ne trezim un pic, pentru că azi nu am făcut un joc destul de bun, chiar dacă am câștigat. Cei de la FCSB au avut posesie mai multă la noi acasă, iar acest lucru nu se întâmplă“, a spus Dan Nistor.

Sper să-mi îndeplinesc acest vis de a câștiga campionatul! Este cel mai important lucru pentru mine și pentru familia mea. Pot să mă las, dar e foarte greu“, a încheiat mijlocașul.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS