5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Acasă Sport Fotbal CS Cârcea s-a impus dramatic în duelul cu Strehaia

CS Cârcea s-a impus dramatic în duelul cu Strehaia

0
CS Cârcea s-a impus dramatic în duelul cu Strehaia

CS Cârcea a obținut miercuri seară o victorie importantă în primul tur al Cupei României – faza națională. Formația antrenată de Alexandru Dicu s-a impus cu mari emoții în fața celor de la CS Strehaia, cu scorul de 2-0. Ambele reușite au venit în cele 30 de minute suplimentare ale jocului, primele 90 fiind insuficiente pentru a se decide învingătoarea. 

În prima repriză cele două echipe s-au întrecut în ratări. Gazdele au preluat inițiativa după 30 de minute, dar nu au găsit drumul spre gol. Nici în partea secundă tabela nu a fost schimbată și astfel s-a intrat în prelungiri. 

Formația oaspete nu a mai făcut față din punct de vedere fizic în prelungiri și s-a văzut condusă în minutul 110, după de Vizantie a înscris cu un șut de la 16 metri. Încrederea celor de la Strehaia a scăzut, iar în minutul 112, Rodeanu a dublat avantajul echipei sale, după ce a rămas singur în careul advers. 

Astfel, CS Cârcea s-a calificat în turul secund al Cupei României, unde se va duela cu o formație din Liga a III-a. 

Vizantie și colegii săi au trecut mai departe în Cupă, dar au transpirat bine (Foto: Tibi Cocora)
Vizantie și colegii săi au trecut mai departe în Cupă, dar au transpirat bine (Foto: Tibi Cocora)

CS Cârcea: Burci – Preoteasa, Trancă, Chircan, Georgescu – Barbu, Dicu – Vizantie, Nuță, Stancu – Sîrmon. Au mai intrat: Iovănescu, Rodeanu, Dragomir, Sandu. Antrenor: Alexandru Dicu.

CS Strehaia: Noana – Mocîrciociu, Gomoi, Tiribentea, Sotea – Cojocaru, Topală, Mătușoiu – Lacustă, Simulescu, Enea. A mai intrat: Balaci. Antrenor: Mircea Danciu. 

Cartonașe galbene: Sîrmon, Preoteasa, Trancă, Rodeanu, Vizantie / Cojocaru, Mocîrcioiu, Balaci (2). 

Cartonaș roșu: Balaci ‘117.

Au arbitrat: Ionuț Cătălin Nanu – Valentin Mindeart, Victor Fâinaru.