16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetGreu în fața campioanei mondiale. România a cedat acasă cu Spania

Greu în fața campioanei mondiale. România a cedat acasă cu Spania

Echipa națională de baschet a României a pierdut, în această seară, duelul de pe teren propriu cu Spania, campioana mondială. Tricolorii au cedat cu scorul de 84-71, la capătul unui meci bun, cu multe faze spectaculoase, dar în care „La Furia Roja” și-a demonstrat valoarea. Partida a contat pentru prima etapă din grupa A a calificărilor pentru FIBA EuroBasket 2021.

Startul jocului din Cluj Arena a fost unul destul de bun pentru selecționata noastră. Băieții lui Tudor Costescu au intrat motivați pe teren și au încercat să-i surprindă pe iberici cu mai multe combinații rapide și cu finalizare din extremă, dar și de sub panou. Doar că, Spania a răspuns prin Saiz, de la distanță și Diez, care s-a mișcat excelent sub inel. La finele primelor 10 minute, campioana mondială era la doar o singură posesie în fața tricolorilor, scor 21-18.

Începutul sfertului al doilea a consemnat un moment important pentru națioanala României. Coșurile de la distanță ale lui Diculescu și Vîrnă au restabilit egalitatea la 23. Din acel moment, însă, ibericii au accelerat și au punctat exact în momentele importante ale jocului. Până la pauza mare, Spania s-a distanțat la 10 puncte diferență, 44-34.

Campioana mondială și-a demonstrat valoarea

La revenirea de la cabine, România a încercat să mai recupereze din handicap. Însă, evoluțiile excelente ale lui Brizuela și Arteaga au îngreunat situația tricolorilor. Spania s-a distanțat și la 16 puncte la jumătatea actului ar treilea, dar, înaintea ultimelor 10 minute, tabela indica 64-53 în favoarea ibericilor.

Ultimul set a debutat cu un coș de trei puncte al jucătorului Craiovei, Dragoș Diculescu, care a readus speranțele în tabăra noastră. Doar că, San Miguel a ripostat cu o altă aruncare de trei puncte, în timp ce a fost faultat de Tudor Gheorghe. Acesta a punctat și de la linia de libere și a refăcut diferența destul de mare dintre cele două naționale. Finalul meciului a fost spectaculos. Emanuel Cățe a reușit un slam-dunk de excepție, iar tricolorii s-au apropiat la doar șase puncte cu un minut înainte de ultimul fluier. Până la urmă, Spania a mai marcat trei coșuri și astfel a închis meciul cu 84-71.

Emanuel Cățe a fost desemnat MVP-ul meciului, cu 19 puncte și 13 recuperări.

România: Cațe, Diculescu, Popa, Tohătan, Vîrnă, Dragoste, Gheorghe, Măciucă, Olah, Paliciuc, Richard, Uță. Selecționer: Tudor Costescu.

Spania: Alocen, Beiran, Diez, Rabaseda, Saiz, Arteaga, Bassas, Brizuela, Llovet, Lopez-Arostegui, San Miguel, Yusta. Selecționer: Sergio Scariolo.

Pentru tricolori va urma un alt meci în grupa A la doar patru zile distanță. Luni, de la ora 19.00, naționala lui Costescu se va duela cu Israel, în deplasare.

Citește și: VIDEO / Claude Dielna: Am venit la un club mare şi vreau să lupt pentru titlu!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS