11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Acasă Sport Baschet Victor Petrache: Îmi doresc să câştig Cupa şi campionatul!

Victor Petrache: Îmi doresc să câştig Cupa şi campionatul!

0
Victor Petrache: Îmi doresc să câştig Cupa şi campionatul!

Unul dintre cei mai apreciaţi tineri din Liga Naţională de Baschet, Victor Petrache, a semnat în această vară un contract valabil un an cu SCM „U“ Craiova, formaţie care a încheiat sezonul precedent pe poziţia a patra, cea mai bună performanţă din istoria clubului. Jucătorul de 22 de ani vine în Bănie după şase ani petrecuţi în tricoul echipei Steaua Bucureşti, unde a şi debutat ca jucător profesionist. Petrache a vorbit cu GdS despre sosirea la formaţia Craiovei, cât şi despre obiectivele sale din acest sezon. 

GdS: Pentru început, spune-ne câte ceva despre tine. 
Victor Petrache: Am 22 de ani, iar anul acesta voi juca pentru SCM „U“ Craiova. Evoluez pe poziţia de fundaş (coordonator de joc – n.r.), dar mă descurc destul de bine şi cu aruncările de la trei puncte. 

GdS: Ai venit după şase ani petrecuţi la Steaua. Cum a fost prima ta experienţă la un nivel înalt?
V.P.: La Steaua am debutat când eram tânăr și a fost o experiență frumoasă. Consider că nu mi s-a oferit șansa să arăt tot ce pot, de ce sunt în stare acolo, dar au fost nişte ani frumoși. Am avut ocazia să mă antrenez lângă cei mai buni jucători din Liga Naţională, cum ar fi Porter Troupe, jucător care îmi va fi coleg şi în acest an. Această experiență la Craiova cu siguranță va fi altfel, într-un mod pozitiv vorbind. Voi profita de tot ce mi se oferă ca să dovedesc că sunt capabil să joc un baschet de calitate. 

GdS: Ce anume te-a determinat să alegi Craiova?
V.P.: Îmi place foarte mult atmosfera din acest oraş şi, împreună cu antrenorul, am decis să vin aici, să încep o nouă etapă în cariera mea. 

GdS: Cum te înţelegi cu ceilalţi colegi? Care este atmosfera de la echipă?
V.P.: Avem o energie foarte frumoasă în cadrul echipei şi, după ce am găsit eu aici, cred că vom avea un an foarte bun. Ne înţelegem foarte bine şi vrem să obţinem rezultate bune aici. 

Victor Petrache a venit la SCM „U” Craiova ca să-şi demonstreze calităţile baschetbalistice

Nu îi este teamă de concurenţă

GdS: Crezi că anul acesta te vei regăsi printre titulari? Vei prinde minute bune în tricoul Craiovei?
V.P.: Cu siguranţă, voi da totul ca să ajung titular. Vreau să îi aduc echipei cât mai multe beneficii de pe urma jocului meu. 

GdS: Ce îţi doreşti pe termen lung? Sau, mai bine zis, ce ambiţii ai pe viitor?
V.P.: Îmi doresc în primul rând să mă dezvolt ca jucător, să am o carieră frumoasă. Pe de altă parte, vreau să câştig cât mai multe campionate, pentru că acest lucru mă face mai cunoscut la un nivel înalt. 

Vrea trofee cu SCM „U“ Craiova

GdS: Ce aşteptări ai de la noul sezon? Te sperie vreun adversar din Liga Naţională?
V.P.: Sunt foarte multe echipe bune în acest sezon, care se vor lupta pentru primele locuri. Ca orice jucător profesionist, îmi doresc să câştig Cupa şi campionatul. Chiar am încredere că vom face un sezon bun. Nu o să ne sperie nimic anul acesta. Vom da totul pe teren la fiecare meci, indiferent de adversar. 

GdS: Ce şanse îi dai Craiovei în campionat, ţinând cont de lot?
V.P.: Echipa va aduce rezultate frumoase, sunt convins de asta! Va fi un an promiţător şi sper să aducem rezultate foarte bune. 

GdS: Ce atuuri crezi că aveţi în faţa celorlalţi adversari?
V.P.: Atuul echipei noastre este aruncarea de la trei puncte. Toţi coechipierii mei sunt aruncători foarte buni din afara semicercului. Sunt sigur că vom înscrie multe puncte în fiecare meci. 

GdS: Ai de transmis vreun mesaj suporterilor Craiovei?
V.P.: Am fost surprins plăcut anii trecuţi, când am venit la Polivalentă să joc contra Craiovei. Vreau să aducă aceeaşi energie şi la meciurile noastre din sezonul acesta şi să fie aproape de echipă.

Articol scris de Tibi Cocora

Poate te interesează şi: SCM „U” Craiova a dat startul pentru noul sezon al Ligii Naționale