20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRomânia U19 și-a aflat adversarii de la Campionatul European din Slovacia

România U19 și-a aflat adversarii de la Campionatul European din Slovacia

Tricolorii pregătiți de Adrian Văsâi și-au aflat, astăzi, adversarii de la EURO 2022. Turneul se va desfășura în Slovacia, în intervalul 18 iunie – 1 iulie.

România U19 a obținut o calificare extraordinară, prima din istorie în urma unor preliminarii în actualul format al competiției, după ce la ediția 2011 am fost prezenți prin prisma statutului de țară-gazdă.

DESCOPERĂ AICI CIFRELE DIN SPATELE CALIFICĂRII EXTRAORDINARE LA EURO!

Tragerea la sorți a început la ora 13.00, la X-Bionic Sphere din localitatea Samorin-Cilistov (Slovacia), informează FRF. A fost oficiată de ambasadorul turneului, fostul fundaș slovac Martin Skrtel, internațional cu peste 100 de meciuri și jucător al lui Liverpool (2008-2016).

Slovacia, din postura de țară-gazdă, a fost automat pe poziția 1 din Grupa A. S-a decis componența celor două grupe de câte 4 echipe, în urma acestei faze cele mai bune două echipe din fiecare grupă mergând în semifinale și calificându-se implicit la Mondialul U20 din 2023 găzduit de Indonezia. Pentru al cincilea loc european la Mondial se joacă baraj între locurile 3 din cele două grupe.

DESCOPERĂ AICI TOATE DETALIILE DESPRE TURNEUL FINAL EURO U19!

Meciurile din grupe se vor disputa pe 18, 21 și 24 iunie (Grupa A), 19, 22 și 25 iunie (Grupa B), semifinalele și barajul pentru Mondialul U20 pe 28 iunie, iar finala turneului, pe 1 iulie.

GRUPA A (meciuri la Trnava și Dunajska Streda): Slovacia, ROMÂNIA, Italia, Franța.

GRUPA B (meciuri la Banska Bystrica și Ziar nad Hronom): Anglia, Israel, Câștigătoare grupa de Elită 6, Austria.

A opta echipă de la EURO va fi decisă în prima parte a lunii iunie, dintre Olanda (gazdă), Ucraina, Serbia și Norvegia (grupa de Elită 6). Programarea meciurilor a fost amânată din cauza războiului din Ucraina.

Citeşte şi: Liga Campionilor / Liverpool s-a impus lejer cu Villarreal, în prima manşă a semifinalelor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS