12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana Cîrstea, victorie clară la primul meci după US Open

Sorana Cîrstea, victorie clară la primul meci după US Open

Sorana Cîrstea a trecut peste faptul că s-a oprit în turul 2 la US Open și a debutat cu dreptul în turneul WTA de la Portoroz (Slovenia). Ea a învins-o destul de clar pe Heather Watson, cu scorul de 6-1, 6-3, după 62 de minute.

Înaintea acestui joc, sportiva din Marea Britanie avea 3-1 la meciurile directe, astfel că prin acest succes, Sorana a mai redus din diferență. Calificarea în turul doi este recompensată cu 2.963 de euro și 30 de puncte în clasamentul WTA. Această victorie a fost cea de-a 22-a pentru Sorana din 2021.

În turul următor, românca va juca cu învingătoarea dintre Tereza Martincova din Cehia (locul 61 WTA) și Karolina Kucova din Slovacia (locul 119 WTA).

Dezamăgire după US Open

După eliminarea de la US Open în partida cu Shelby Rogers, Sorana Cîrstea a fost extrem de supărată. De asemenea, în urmă cu nici două săptămâni, reprezentanta României nu avea idee nici măcar ce program va urma.

„Am făcut un meci foarte prost. Probabil a fost cel mai prost meci al anului. Nu cred că are sens să intru foarte mult în detalii. Cert este că a fost un joc foarte slab din partea mea. O dreaptă care azi nu a găsit terenul. Adversara a fost solidă, a jucat ce trebuia. Dar totul a ținut de mine, am jucat extrem de slab, a fost probabil cel mai slab meci al anului.

Sincer, nu știu ce urmează, este un program destul de încurcat din cauza pandemiei, cu turnee care nu sunt încă sigure. Nu știu exact ce urmează, va trebui să mă uit exact pe calendar și să văd care este cea mai bună opțiune și cel mai bun plan“, a spus Sorana, după eliminarea de la US Open.

Citeşte şi: Djokovic, emoţionat până la lacrimi: „Inima îmi este plină de bucurie“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS