9.4 C
Craiova
vineri, 24 septembrie, 2021
Știri de ultima orăSportVoleiSCMU Craiova îşi conturează un lot puternic pentru Divizia A1

SCMU Craiova îşi conturează un lot puternic pentru Divizia A1

Echipa feminină de volei de la SCM Craiova se pregăteşte uşor, uşor, de startul noului sezon, unul în care va evolua în prima ligă. Dar, pentru a face faţă cu brio printre „granzii“ din Divizia A1, gruparea olteană a început să se întărească, şi nu oricum, ci cu jucătoare importante, care au evoluat sau încă evoluează la echipele naţionale.

Astfel, în ultima perioadă, clubul SCM a anunţat cinci transferuri sonore la echipa feminină, care şi-a impus ca obiectiv pentru primul sezon în Divizia A1 evitarea retrogradării. De asemenea, atât preşedintele Adrian Cosman, cât şi Lucian Zlotea, antrenorul echipei, ţintesc mai sus şi îşi doresc ca fetele să facă meciuri memorabile de-a lungul campionatului.

În momentul actual, SCMU a reuşit să obţină semnăturile a două românce şi a trei sportive din străinătate. Roxana Ţucmeanu şi Alina Stan sunt cele două jucătoare din România care vor juca în Bănie din sezonul următor. Țucmeanu vine de la FC Argeș Volei Piteşti, este născută pe 21.04.1998 și măsoară 165 de cm. În cariera sa a mai jucat pentru Dinamo București şi se poate lăuda cu mai multe convocări la loturile de juniori, tineret și senioare. De partea cealaltă, Alina Stan este o tânără ridicătoare de 20 de ani, care vine tot de la FC Argeș Volei Piteşti. Aceasta are la activ multiple convocări la loturile de junioare U18 și U19.

Trei straniere de calitate au venit în Bănie

La capitolul noi veniri se încadrează şi alte trei sportive care nu sunt de naţionalitate română, şi anume Jelena Cvijovic (Muntenegru), Laura Simoniia (Georgia) şi Talita Nascimento (Brazilia).

Cvijović, voleibalista originară din Muntenegru, a jucat în sezonul trecut la Medicina Tg.Mureș, iar în România a mai evoluat pentru Penicilina Iași, între 2015 și 2017. Are 29 de ani, este componentă a naționalei statului Muntengru, iar în cariera sa a mai trecut și pe la Büyükçekmece BSK (Turcia), AO Markopoulo și AS Makedones (ambele din Grecia), respectiv Zrenjanin și Dinamo Pančevo (Serbia).

Originară din Georgia, Laura Simoniia face parte din lotul național al țării sale, evoluează pe postul de extremă, iar în sezonul trecut a jucat tot pentru Medicina Tg.Mureș. În România a mai jucat la CSU Belor Galați – în sezonul 2019-2020. În cariera sa a mai trecut pe la Boru Belediye Spor (Turcia), Sparta Nizhny Novgorod (Rusia) și Yaroslavna TMZ (Rusia).

Talita Nascimento are 28 ani, evoluază pe postul de centru, iar în ultimele două sezoane a jucat la CSU Belor Galați. Voleibalista originară din Sao Paolo a mai jucat, printre altele, pentru Maccabi Raanana (Israel), São Bernardo Vôlei, C.A Villa Dora, Uniara/AFAV, toate din țara natală.

Din echipa care a reuşit promovarea pe prima scenă a voleiului românesc sunt deja trei sportive care şi-au prelungit contractul cu SCMU. Este vorba despre Ana Stoian, Ramona Marciu şi Evgenija Milivojevic. De asemenea, clubul este în discuţii şi cu alte jucătoare care au făcut performanţă la Craiova în sezonul precedent.

Zlotea: „Vrem să punem probleme serioase“

Tehnicianul Craiovei, Lucian Zlotea, a vorbit cu GdS despre noutăţile din acest sezon şi consideră că echipa va face faţă cu brio în Divizia A1.

„Lotul este pe gustul nostru. Pe hartie, pare un lot bun, în urma achiziţiilor făcute, un lot echilibrat, care să ne ajute să îndeplinim obiectivele propuse. Trebuie să o luăm de la capăt, să facem acele legături de joc, să putem pune în practică ceea ce trebuie. Cred că putem face faţă în prima divizie, dar acum rămâne să muncim din greu. Ne dorim să rămânem în divizie, dar nu doar ca să fim pe acolo. Vrem să punem probleme serioase multor echipe, nu doar să ne prezentăm la meciuri. Vom face tot posibilul să ne autodepăşim încă din primul an.

Am avut o relaţie excelentă cu domnul preşedinte Cosman, iar acest lucru se vede şi în transferurile pe care le-am făcut. Am luat jucătoare cu experienţă, care evoluează chiar şi la echipe naţionale. Chiar şi Ţucmeanu, care acum doi ani a fost la echipa mare, şi Alina Stan, care a făcut parte din loturile de junioare. Avem sportive de valoare, nu am luat orice, doar ca să facem lot“, a spus Lucian Zlotea, pentru GdS.

Noul sezon al Diviziei A1 va debuta la începutul lunii octombrie.

Citeşte şi: SCM Craiova continuă să se întărească! Extrema Roxana Cîrstea a ajuns în Bănie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cupa României / „U“ Craiova – CFR Cluj, scor...

Universitatea Craiova s-a impus în 16-imile de finală în...

ȘTIRI GdS