14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalUn egal am vrut, nimic n-am obţinut! România a ratat calificarea la EURO

Un egal am vrut, nimic n-am obţinut! România a ratat calificarea la EURO

România a ratat calificarea la Campionatul European de Handbal Masculin 2022. Tricolorii aveau nevoie de un egal în Muntenegru, dar au cedat cu scorul de 23-19. Practic, putem spune că Muntenegru a lăsat România acasă la masculin, după ce a reușit același lucru recent și la feminin, în calificările pentru Jocurile Olimpice. Dar, „tricolorii“ nu au pierdut calificarea la Podgorica, ci în cele două jocuri cu Kosovo.

Un egal la finalul acestei partide ar fi calificat atât Muntenegru, cât și România. Dar gazdele au preferat să se califice demn la turneul final și au jucat tare în toate cele 60 de minute. Selecționerulgazdelor a propus o apărare aspră, drept dovadă că Muntenegru a primit nu mai puțin de 8 eliminări. 

Față de jocurile precedente din acest an, tricolorii s-au bătut până la capăt și din punct de vedere defensiv. Au făcut un meci bun în apărare, în special în prima repriză. În atac s-au comis, însă, foarte multe greșeli. De altfel, Muntenegru a înscris aproape jumătate din golurile primei reprize pe contraatac. După 30 de minute, scorul a fost egal, 9-9, iar ambele selecționate erau la Euro 2022.

Muntenegru a ieșit, însă, și mai arțăgoasă de la cabine și s-a desprins la 13-9 în minutul 37. Din acest moment, România a alergat permanent după adversară și foarte rar s-a mai apropiat. Muntenegru s-a impus în cele din urmă cu 23-19 și s-a calificat la Euro 2022. România mai stă un an!

Mai dureros decât faptul că nu ne-am calificat este că am terminat și după Kosovo, înfrântă cu 39-16 de Suedia, în ultimul meci din grupă.  

Citeşte şi: Simona Halep: „La Madrid mă simt ca acasă“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS