12.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăSportNaţionala masculină de polo a României, prima victorie la turneul preolimpic

Naţionala masculină de polo a României, prima victorie la turneul preolimpic

Naţionala masculină de polo pe apă a României a reuşit, astăzi, prima sa victorie în turneul preolimpic de la Rotterdam, scor 12-7 (1-1, 5-5, 4-1, 3-1) cu Germania, în Grupa B.

Pentru România au marcat „veteranii“ Cosmin Radu (3 goluri), Alexandru Ghiban (3), Vlad Georgescu (2), Andrei Prioteasa (2), Alexandru Vătrai şi Victor Antipa. De remarcat prestaţia de excepţie a portarului Marius Ţic, care a apărat 13 din cele 20 de şuturi (65%), notează Agerpres.

Golurile echipei Germaniei au fost reuşite de Mateo Cuk (2), Dynn Schuetze (2), Denis Strelezkij, Marin Restovic, Marko Stamm.

Înaintea meciurilor Croaţia – Rusia şi Olanda – Franţa, de miercuri, situaţia în grupă se prezintă astfel: 1. Croaţia 6 puncte, 2. Rusia 5 puncte, 3. Olanda 4 puncte, 4. România 3 puncte, 5. Franţa 2 puncte, 6. Germania 0 puncte.

Joi, România, echipă antrenată de grecul Athanasios Kechagias, va înfrunta Franţa (ora 18.30), într-un meci decisiv pentru calificarea în sferturi.

Sferturile de finală sunt programate la 19 februarie, semifinalele în 20 februarie, iar finalele la 21 februarie. Primele trei clasate în turneu se califică la JO 2020.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS