18.1 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSevilla, pas important spre finala Cupei Spaniei

Sevilla, pas important spre finala Cupei Spaniei

 FC Sevilla, deţinătoarea trofeului Europa League, a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formaţia FC Barcelona, miercuri seara, în prima manşă a semifinalelor Cupei Spaniei.

Andaluzii au deschis scorul în prima repriză, printr-un gol marcat de fundaşul central francez Jules Kounde (25), iar apoi şi-au majorat avantajul în finalul reprizei secunde (85), graţie reuşitei croatului Ivan Rakitic, fostul jucător al Barcelonei.

Sevilla: Bono – Vidal, Kounde, Diego Carlos, Escudero – Jordan (80, Gudelj), Fernando, Rakitic – Suso (82, Torres), En Nesyri (69, de Jong), Gomez (69, Rekik). Antrenor: Lopetegui.

Barcelona: ter Stegen – Firpo, Mingueza, Umtiti (90, Trincao), Alba – de Jong, Busquets, Pedri (85, Puig) – Dembele, Messi, Griezmann. Antrenor: Koeman.

În urma acestei victorii, Sevilla va aborda manşa secundă, programată pe 3 martie, cu prima şansă la calificarea în finală.

Pentru FC Barcelona, eşecul de la Sevilla a fost primul suferit în ultimele şapte partide disputate şi s-a produs cu doar o săptămână înaintea duelului cu Paris Saint-Germain din optimile de finală ale Ligii Campionilor.

În această seară se va disputa cealaltă partidă din prima manşă a semifinalelor Cupei Spaniei, între echipele Athletic Bilbao şi Levante.

Citeşte şi: Arena Naţională va găzdui un super derbi din optimile Ligii Campionilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS