24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportEduard Novak și-a prezentat demisia din funcția de președinte al FRC

Eduard Novak și-a prezentat demisia din funcția de președinte al FRC

Noul ministru al Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunţat, miercuri, că a demisionat din funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism.

„În virtutea noilor mele responsabilităţi în calitate de ministru al Tineretului şi Sportului, mi-am înaintat demisia din funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, un proiect de suflet, în care am investit şapte ani de muncă, pasiune şi încredere în viitorul acestui sport”, a afirmat campionul paralimpic al României.

Novak a mai declarat că Federaţia Română de Ciclism va trebui să organizeze o Adunare Generală pentru alegerea noului preşedinte, statutul existent neprecizând că interimatul ar putea fi preluat de către o altă persoană din cadrul instituţiei.

„Statutul nostru este foarte vechi şi nu prevede nicio delegare a funcţiei sau ceva de genul acesta. După ultimele consultări cu avocaţii noştri, trebuie organizate alegeri pentru alegerea preşedintelui. După care alegerea membrilor federaţiei mai în primăvară, mai târziu. Aceasta este cea mai indicată soluţie, pentru că nu este prevăzut nimic în statut, nici prin demisie, delegare sau altceva”, a adăugat Novak.

Eduard Novak a preluat mandatul de ministru al Tineretului şi Sportului în guvernul Cîţu, la finalul anului trecut, la propunerea UDMR. El era preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism din 2013.

Citește și: Simona Halep, mai hotărâtă ca niciodată: „Sigur o să mă vaccinez“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS