6.4 C
Craiova
joi, 29 februarie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalBistrița nu se poate deplasa la București. Meciul cu Vâlcea va fi pierdut la masa verde

Bistrița nu se poate deplasa la București. Meciul cu Vâlcea va fi pierdut la masa verde

După ce CSM Slatina a anunțat că nu va face deplasarea la București, pentru meciul cu vicecampioana României, din cadrul etapei a 6-a, din cauza numărului mare de jucătoare infectate cu Covid, a venit rândul altei formații din Liga Florilor să informeze că nu va participa la meciul din această etapă. Este vorba despre Gloria Bistrița, echipă care, în momentul actual, are 20 de persoane (sportive și antrenori) infectate cu noul virus.

„Din păcate, nu vom participa la Turneul III al Ligii Florilor MOL! Suntem în imposibilitatea de a juca partida cu SCM Râmnicu Vâlcea (joi – ora 10.15), deoarece nu îndeplinim condițiile regulamentare. 20 de persoane (sportive și antrenori) testate pozitiv în urma turneului desfășurat la Sfântu Gheorghe se află încă în izolare și prezintă simptome specifice SARS COV 2. Clubul a făcut toate eforturile și demersurile pentru completarea lotului și recuperarea medicală a jucătoarelor disponibile, pentru a întruni condițiile minine de a participa la turneu dar suntem în imposibilitatea participării valide la competiție. Starea de sănătate a tuturor este cea mai importantă în contextul situației epidemiologice actuale!Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați transmis mesaje de încurajare și susținere în această perioadă dificilă și vă asigurăm că vom reveni mai puternici!“, este comunicatul echipei din Bistrița.

Foto: SCM Vâlcea

Până în acest moment, partidele CSM Slatina – CSM București și SCM Vâlcea – Gloria Bistrița nu se vor mai disputa. Rămâne de văzut dacă celelalte echipe vor putea prezenta un lot potrivit pentru a disputa meciurile din această rundă.

Citește și: CSM Slatina a anunțat oficial: Nu se prezintă la București din cauza infectărilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS