10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRafael Nadal: În acest moment nu aş merge la New York pentru un turneu

Rafael Nadal: În acest moment nu aş merge la New York pentru un turneu

America este în acest moment cea mai afectată ţară de pandemia de coronavirus, înregistrând până în acest moment cele mai multe cazuri de infectare, dar şi decese. Tenismenul Rafael Nadal a spus că nu ar călători în acest moment spre SUA, acolo unde ar trebui să se desfășoare, la final de august, US Open.

Spaniolul a participat la o conferință de presă intermediată de organizatorii de la Roland Garros pe Zoom, unde au vorbit despre situaţia actuală prin care trece tenisul. Rafa a mărturisit că nu s-ar deplasa în această perioadă în America, pentru un turneu, indiferent de importanţa acestuia.

„Dacă sunt sincer, spun că în acest moment nu aş merge la New York pentru un turneu. Peste două luni, nu ştiu care va fi opinia mea, pentru că situaţia se poate schimba de la o zi la alta”, a spus Rafael Nadal.

Deținătorul a 19 trofee de Mare Șlem a mai fost chestionat și despre posibilitatea de a alege între US Open și Roland Garros.

„Nu înţeleg cum două competiţii de asemenea calibru se pot desfăşura într-un timp atât de scurt. Dacă va trebui să iau o decizie în această privință, o voi face după ce mă consult cu echipa mea”, a explicat Nadal. 

Citeşte şi: Roland Garros-ul din acest an s-ar putea disputa cu spectatori

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS