12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportElisabeta Lipă: Sportivii pot da randament datorită cantonamentului de la Snagov

Elisabeta Lipă: Sportivii pot da randament datorită cantonamentului de la Snagov

Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, consideră că perioada de cantonament la Snagov este foarte importantă pentru ca sportivii să poată avea rezultatele dorite.

„Nici nu vă imaginaţi cât de dificilă a fost pentru ei toată această perioadă şi cât de important este acest cantonament pentru ca un sportiv de performanţă să poată să dea randament, să obţină rezultate remarcabile. După instituirea stării de urgenţă, sportivii au revenit la domiciliile lor şi au fost testaţi astfel de DSP-urile judeţene de care aparţin. Țin să mulţumesc pentru mobilizarea exemplară şi celor 22 de directori ai Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică, dar şi personalului serviciului de ambulanţă şi laborator”, a declarat Elisabeta Lipă pentru Federație.

„Sportivii nu vor părăsi baza în perioada cantonamentului”

După mai bine de două luni şi jumătate în care s-au antrenat în siguranţă, acasă, cei 96 de sportivi care alcătuiesc Lotul Naţional de Canotaj al României şi-au reluat cantonamentul la Complexul Sportiv Naţional Snagov.

„Revenirea canotorilor la CSN Snagov a fost posibilă după o amplă testare, demers realizat printr-o mobilizare exemplară a 21 de Direcţii Judeţene de Sănătate Publică şi a Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, de care aparţin sportivii. Ambulanţele şi echipajele DSP i-au vizitat acasă pe fiecare dintre canotori pentru efectuarea testelor, iar odată ce au primit rezultatul şi acesta a fost negativ, sportivii s-au putut întoarce la Complexul Sportiv Naţional Snagov. La intrare aceştia au semnat şi o declaraţie pe proprie răspundere.

Cantonamentul se va desfăşura în condiţii de maximă siguranţă graţie acestei testări, dar şi mulţumită personalului bazei care ajută la bunul mers al activităţii sportive. Nu doar sportivii au fost testaţi de COVID-19, ci şi întreg personalul de la CSN Snagov. Pe toată perioada cantonamentului, sportivii nu vor părăsi deloc baza, iar personalul se schimbă o dată la 14 zile”, se arată în comunicatul Federației Române de Canotaj.

Cei 149 de sportivi care urmează să intre în cantonamente centralizate fac parte din loturile olimpice de canotaj (96 de sportivi), haltere (7), box (6), kaiac-canoe (5), judo (12), lupte (12), gimnastică artistică (6), nataţie (5). 

Citește și / Oficial: sezon închis și la baschet! SCMU Craiova termină pe doi în Grupa Galbenă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS