3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRomânia - Malta, meciul de totul sau nimic pentru tricolori

România – Malta, meciul de totul sau nimic pentru tricolori

Naţionala de fotbal a României întâlneşte astăzi, de la ora 19.00 (Pro TV şi live scor pe gds.ro), pe „Ilie Oană“, din Ploiești, reprezentativa similară a Maltei, confruntarea contând pentru etapa a 6-a din Grupa F a preliminariilor CE din 2020. Tricolorii nu mai au voie să facă pași greșiți pentru a mai spera la calificare, iar întâlnirea cu Malta poate fi una de moral pentru elevii lui Cosmin Contra.

Reamintim că România a pierdut, joi seară, partida cu Spania de pe Arena Națională și a coborât pe locul al patrulea în grupă, în urma victoriilor obținute de Suedia și Norvegia. De menționat faptul că jocurile cu cele două formații nordice se vor disputa în România, fapt care le oferă tricolorilor o șansă bună de a se califica la Campionatul European.

Partida cu Malta poate fi vitală pentru soarta României în aceste preliminarii. În duelul cu ibericii, selecționerul a trimis în teren o formulă inedită, compusă din cinci fundași, ceea ce a stârnit mai multe controverse atât înaintea meciului, cât și la final.

Pentru partida cu Malta, Cosmin Contra dispune de următorul lot: portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon), Florin Niță (Sparta Praga), Ionuț Radu (Genoa); fundași: Romario Benzar (Lecce), Vlad Chiricheș (Sassuolo), Ionuț Nedelcearu (Ufa), Dragoș Grigore (Ludogorets), Adrian Rus (MOL Fehérvár), Alin Toșca (Gaziantep), Florin Ștefan (Sepsi); mijlocași: Alexandru Chipciu (Anderlecht), Răzvan Marin (Ajax), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Alexandru Cicâldău („U“ Craiova) Mihai Bordeianu (CFR Cluj), Paul Anton (Krylya Sovetov), Ciprian Deac (CFR Cluj), Ianis Hagi (Genk), Alexandru Maxim (Mainz), Gheorghe Grozav (Kisvárda), Adrian Păun (CFR Cluj); atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets), George Pușcaș (Reading), Florin Andone (Brighton).

Partida de pe „Ilie Oană“ va fi arbitrată de o brigadă din Croația, compusă din centralul Duje Strukan, asistenții Goran Perica si Vedran Durak și de rezerva Ivan Bebek.

Grupa F – preliminarii CE 2020

Etapa a 6-a: astăzi, ora 19.00: România – Malta, ora 21.45: Spania – Insulele Feroe, Suedia – Norvegia.
Clasament: 1. Spania 15 puncte (13-3), 2. Suedia 10 (12-7), Norvegia 8 (10-7), România 7 (12-7), Malta 3 (2-12), Insulele Feroe 0 (3-16).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS