30 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Cech a pus capăt carierei

Fotbal / Cech a pus capăt carierei

Finala Ligii Europa, adjudecată de Chelsea Londra cu 4-1 în dauna lui Arsenal, a fost ultima partidă din carieră pentru Petr Cech, portarul de 37 de ani al „tunarilor“ urmând să se întoarcă la echipa sa de suflet, Chelsea, în funcția de director sportiv, informează Agerpres. Goalkeeper-ul ceh a declarat că nu are ce să-și reproșeze după finala de la Baku, în care a încasat patru goluri: „Sunt mândru de mine şi de ultimul meci al carierei mele. Am făcut tot ce am putut. Nu am regret, cu toate că încheiem sezonul cu mâinile goale. Meritam cel puţin un trofeu, pentru că am muncit mult“.
Petr Cech a jucat de-a lungul carierei 850 de partide, în 367 nu a primit gol, în timp în care a câștigat 18 trofee. Este cunoscător a cinci limbi străine. Contractul lui cu Arsenal va exipra pe 30 iunie.
Petr Cech, care are 124 selecţii în naționala Cehiei, a petrecut 11 sezoane pe „Stamford Bridge“, unde a ajutat Chelsea să câştige Liga Campionilor, Liga Europa, patru titluri, patru Cupe ale Angliei şi trei Cupe ale Ligii engleze.
În 2015, Petr Cech s-a transferat la Arsenal, cu care a cucerit Cupa Angliei în 2017, într-o finală cu Chelsea, scor 2-1.
Petr Cech și-a anunțat retragerea încă de la începutul anului printr-o postare emoționantă: „Este al 20-lea meu sezon ca profesionist. Sunt 20 de ani de când am semnat primul contract de profesionist, deci cred că e momentul potrivit să anunţ că mă voi retrage la finalul acestui sezon. Am jucat 15 ani în Premier League, am câştigat fiecare trofeu posibil, aşa că simt că am câştigat tot ce se poate cuceri. Voi continua să muncesc la Arsenal şi sper să-mi mai adaug un trofeu în acest sezon, apoi voi vedea ce îmi rezervă viaţa în afara terenului“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS