12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiovenii au făcut furori la Constanţa

Craiovenii au făcut furori la Constanţa

Tenisul de masă craiovean a reuşit o victorie de senzaţie la sfârşitul săptămânii trecute. Universitatea Craiova a câştigat „dubla“ cu LPS Constanţa, din barajul pentru promovare, şi din septembrie va activa în Superligă. Antrenorul-jucător Vasile Florea şi mai tinerii săi elevi au reuşit să le administreze „marinarilor“ două înfrângeri cu 5-0 chiar pe terenul acestora. Astfel, în confruntările considerate pentru prima manşă (LPS gazdă) s-au înregistrat următoarele rezultate: A. Chiriţă – Vasile Florea 0-3, A. Nicolae – Cristian Bogdan 0-3, M. Caminski – Cristian Bărbulescu 0-3, A. Chiriţă – Bogdan Cristian 0-3, M. Caminski Vasile Florea 0-3.
„Ne-am dus foarte hotărâţi acolo şi m-am băgat şi eu la joc din prima, pentru că la baraj orice punct contează. După manşa tur, câştigată la zero de noi, ar fi trebuit să se deplasaze şi ei la noi, pentru sâmbătă, 6 aprilie, dar ne-au întrebat dacă suntem de acord să jucăm şi manşa a doua acolo. Eu am decis să profităm de ocazie, pentru că ei erau cu moralul scăzut, iar noi eram în mare formă, şi cu acordul observatorului federal am bifat şi actul doi al barajului, pe care l-am câştigat fără probleme“, a explicat strategul Universităţii Craiova.
Astfel, în returul susţinut tot la Constanţa, Craiova şi-a pecetluit calificarea înregistrând rezultatele: Daniel Simulescu – A. Chiriţă 3-1, Cristian Bogdan – A. Nicolae 3-0, Cristi Bărbulescu – M. Caminski 3-0, Daniel Simulescu – A. Nicoale 3-1, Daniel Bărbulescu – A. Chiriţă 3-0.

„Ar fi ideal să mai aducem măcar un jucător“

Antrenorul-jucător Vasile Florea s-a arătat încântat de isprava reuşită la Constanţa şi speră ca în viitorul apropiat să se reuşească măcar un transfer, astfel încât Universitatea Craiova să ocupe un loc onorabil în Superligă.
„Suntem foarte mulţumiţi că ne-am îndeplinit obiectivul. Noi am mai fost şi anul trecut în Superligă, deci suntem familiarizaţi cu ce este acolo. Superliga începe în septembrie, iar obiectivul principal este menţinerea şi, în funcţie de reuşita unui transfer, putem să tindem chiar pentru locurile din faţă, dar asta în funcţie de posibilităţile financiare şi de ce jucători găsim ca să aducem. Ar fi ideal să mai aducem măcar un jucător, pentru că e nevoie de concurenţă şi de un lot mai numeros. Nu putem să înaintăm nume, pentru că nu s-au terminat celelalte meciuri din prima ligă. Noi avem în gândul nostru câţiva jucători, dar totul depinde de buget, dar trebuie să mai aşteptăm două săptămâni ca să se termine meciurile de baraj din Superligă şi play-off-ul. Pentru echipa de seniori s-a cam încheiat sezonul, dar suntem prinşi cu juniorii în perioada următoare, pentru că vine în luna mai Campionatul Naţional, unde va lupta Cristian Bogdan, apoi avem şi Top 12 pentru el, plus pentru juniorii mai mici“, a explicat Vasile Florea, pentru GdS.
În cealaltă confruntare din manşa întâi a barajului, CSM Arad a pierdut pe teren propriu cu CSM Slatina, scor 2-5, iar returul este programat la sfârşitul acestei săptămâni pe malul Oltului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS