16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLică: Zalăul a meritat victoria

Lică: Zalăul a meritat victoria

Căpitanul formaţiei masculine de volei SCM „U“ Craiova, Laurenţiu Lică, a recunoscut superioritatea echipei ACS Volei Municipal Zalău în confruntarea de sâmbătă, pierdută de olteni cu 3-1 (19-25, 26-24, 25-17, 25-18), pe terenul liderului.

„Am început excelent meciul şi consider că totul s-a jucat pe finalul setului doi, acolo unde am avut două sau chiar trei şanse să închidem setul. Din păcate, ei s-au apărat foarte bine şi apoi au început să joace din ce în ce mai bine, deşi la început s-a văzut un trac din partea lor. Noi am încercat să facem jocul pe care l-am făcut şi în primul set, însă Zalăul a dat năvală peste noi şi au început să puncteze la toate compartimentele. Volei Municipal Zalău a meritat această victorie, fără discuţie. Întotdeauna ne este greu să jucăm la Zalău şi pot să spun, în acelaşi timp, că întotdeauna sunt meciuri frumoase, aşa cum se întâmplă şi la Craiova, acolo unde nici Zalăul nu reuşeşte să ne bată de câţiva ani. Dar, mă bucur că s-a creat o astfel de rivalitate între aceste două echipe şi mă bucur pentru voleiul românesc. Mai sunt multe meciuri de disputat până la finalul campionatului. Cu siguranţă, în ceea ce priveşte lupta la titlu, Zalăul are un moral mai bun, dar, în acelaşi timp, să fii în frunte e greu şi trebuie să fii atent din toate părţile, pentru că toată lumea vrea să învingă prima clasată“, a declarat Laurenţiu Lică, pentru sportulsalajean.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS