16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetbaliştii au intrat în colimatorul conducerii (VIDEO)

Baschetbaliştii au intrat în colimatorul conducerii (VIDEO)

Echipa masculină de baschet SCM „U“ Craiova a reuşit să-şi treacă în cont primul succes din Top 6, învingând sâmbătă seară, scor 80-76, în Sala Polivalentă din Bănie, pe BCMU Piteşti, într-o partidă contând pentru etapa a treia din Grupa Roşie. Meciul a părut la îndemâna elevilor lui Aco Todorov, care aveau la pauză un avantaj confortant şi meritat, 47-33, dar în sferturile trei şi patru au fost de nerecunoscut şi abia au câştigat punctele puse în joc, ultimele 30 de secunde fiind extrem de palpitante.

Unii drintre jucătorii Craiovei (în alb) și-au pus conducătorii în cap după meciul cu Piteștiul (Foto: Alexandru Vîrtosu)

La finalul întâlnirii, managerul grupării oltene, Marius Toma, a declarat pentru GdS că este profund dezamăgit de cele văzute în partea secundă a meciului şi a anunţat că lucrurile nu vor trece neobservate.

„Sunt satisfăcut de rezultat, dar nu sunt mulţumit absolut deloc de evoluţia din partea a doua a meciului. Am controlat jocul autoritar până la pauză, după care l-am pierdut de sub control inexplicabil. Nu avem voie să facem aceste lucruri, la nivelul de experienţă al echipei noastre! Credeţi-mă că este cea mai amară victorie de până acum! Au fost 20-30 de secunde extrem de lungi, dar nu au fost minute ca în alte părţi (aluzie la faptul că la ultima întâlnire, de la Piteşti, gazdele au modificat tabela şi au prelungit meciul cu peste trei minute – n.r.), ca să glumim puţin, însă vă spun că sunt total nemulţumit de cum am abordat partea a doua. Am considerat poate că avem meciul sub control şi că l-am câştigat de la pauză, însă s-a dovedit că baschetul se joacă până în minutul 40. Felicit echipa adversă, care, deşi a avut probleme medicale, s-a luptat până la final, s-a agăţat de meci chiar dacă am avut şi 16 puncte avans. Au crezut în şansa lor şi au luptat, au făcut un meci plăcut publicului, dar pentru noi, cei din staff, a fost greu de suportat. Zilele următoare vom avea o întâlnire şi se vor lua anumite decizii“, a declarat Marius Toma, pentru GdS.

„Acest succes înseamnă foarte mult pentru noi“

Întrebat dacă această partidă poate fi considerată o revanșă pentru nedreptatea din campionatul regular, Marius Toma a subliniat că echipa sa a urmărit rezultatul:

„Nu este vorba de revanşă, a fost o victorie şi aveam nevoie de prima victorie în Top 6, iar acest succes înseamnă foarte mult pentru noi“, a comentat Marius Toma, care îşi doreşte ca în runda următoare, când SCM „U“ Craiova va întâlni în deplasare, sâmbătă, de la ora 18.00, pe CSU Sibiu, să-i vadă pe Porter Troupe şi colegii săi evoluând mult mai bine şi mai eficient: „Vine un meci infernal cu Sibiul. Acolo nu a câştigat nimeni, dar o să încercăm să ne jucăm şansa, să producem un baschet de bună calitate. Îmi doresc mult să jucăm mai bine, pentru că în deplasare avem cele mai multe probleme în acest sezon“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS