6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSimona Halep s-a hotărât în privinţa antrenorului: Am început colaborarea şi o să lucrăm împreună

Simona Halep s-a hotărât în privinţa antrenorului: Am început colaborarea şi o să lucrăm împreună

Thierry van Cleemput a ajuns în România acum o săptămână şi a început colaborarea cu Simona Halep.

În primă fază s-a decis ca tehnicianul belgian să fie supus unei perioade de probă, dar presa din ţara sa susţine că acesta a convins-o deja pe jucătoarea noastră, prin metodele de antrenament, să semneze o înţelegere cu perioadă nedeterminată, scrie Mediafax.

„A fost foarte bine, m-am antrenat bine. Am început colaborarea şi o să lucrăm împreună. Sper să fie bine. E ceva nou, ceva diferit şi nu o să fie uşor, dar am încredere că o să fie bine. Modul de antrenament este un pic diferit, personalitatea lui e puţin diferită, dar e o nouă provocare pentru mine şi vom vedea cum o să fac faţă”, a declarat Simona Halep, ea deplasându-se alături de echipa de Fed Cup în Cehia, competiţie ce va disputa la datele de 9 şi 10 februarie, dar pregătindu-se alături de Cleemput pentru turneele de la Doha şi Dubai.

Thierry Van Cleemput a început să antreneze în 1993, i-a pregătit pe Olivier Rochus (1993 – 1997), Steve Darcis (2011 – 2012) şi David Goffin (2014 – ianuarie 2019), iar în intervalul 2002 – 2005 a fost în staff-ul Belgiei de Cupa Davis. El este căsătorit, are doi copii şi deţine o afacere cu vinuri în Belgia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS