12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAu luptat până la final şi au câştigat (VIDEO)

Au luptat până la final şi au câştigat (VIDEO)

Formația feminină de volei SCM „U“ Craiova s-a impus greu, cu emoții, scor 3-2 (25-16, 17-25, 25-19, 22-25, 18-16), în partida susținută sâmbătă, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“, în fața echipei CSU Poli Timișoara, contând pentru etapa a 15-a din Divizia A2 Vest. A fost un meci foarte disputat, fiecare echipă alternând momentele bune, concretizate cu câştigarea setului, cât şi momente slabe, de uluială, spre disperarea antrenorilor de pe margine. Decisivul a fost de infarct, Timişoara a avut iniţiativa şi a condus ostilităţile în tie-break, iar Craiova s-a ţinut scai şi a reuşit să egaleze la 10, apoi să preia conducerea, iar până la urmă a găsit şi „cheia“ ca să închidă jocul.
SCM „U“ Craiova: Andreea Matei, Andreea Constantinescu, Iulia Zlotea, Mihaela Truţă, Roxana Bicuţ, Raluca Rizan, Roberta Pârvan, Cezara Blendea, Antonia Lupu-Bangă, Alexandra Brabete și Anca Andreescu.

„A fost foarte dificil meciul. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar e bine că am reuşit să ne impunem. Pe preluare nu stăm foarte bine, ele ne-au pus probleme cu serviciul, nu am reuşit să ieşim cum ar fi trebuit, dar e bine că s-a terminat cu victorie. Mai sunt trei meciuri din campionatul regular şi sperăm să le câştigăm, ăsta ar fi planul, dar să vedem cum ne organizăm“, a declarat Andreea Matei (foto, în alb), una dintre „piesele“ importante ale SCM „U“ Craiova.

Zlotea: Ne-am făcut singuri misiunea dificilă

La rândul său, antrenorul grupării din Bănie, Lucian Zlotea, consideră că meciul nu ar fi fost atât de greu dacă elevele sale nu ar fi greşit atât de uşor, atât de multe mingi.

„Mă aşteptam să fie dificil, dar să ne pună probleme adversarele, pe când astăzi ne-am făcut singuri misiunea dificilă. Au fost ceva probleme pe faza de apărare, să sperăm că le remediem, dar căderea din seturile doi şi patru poate fi pusă şi pe seama lipsei de experienţă a unora dintre jucătoare. Cele mari încearcă să le suplinească şi atunci pierd şi din randamentul lor, se strâng şi nervi, pentru că munceşti şi pe fondul unor greşeli minore îţi mai ieşi din fire. Până la urmă am câştigat, ne-am atins scopul, am luat două puncte şi nu schimbă cu mult datele problemei, pentru că Timişoara oricum este în spatele nostru şi nu cu ea ne batem noi. Rămâne să vedem ce facem săptămâna viitoare cu Lugoj, unde se anunţă un meci mult mai greu decât acesta, dar eu sper să reuşim un rezultat bun. Cu Lugoj şi cu Sibiul vreau să câştigăm, iar dacă reuşim să facem ceva bun şi cu Târgu Mureş, acasă, bine, dacă nu, ne vedem de treabă. După, o să vină turneul final. S-a schimbat puţin regulamentul la acest turneu de patru, pentru că în mod normal primele două clasate din această grupă trebuia să meargă la turneul de promovare, iar după noul sistem nu se va mai merge şi vor promova direct. Ca să glumim puţin, dacă ni se vor alinia astrele, avem şi noi şanse. Nu ne-am propus să promovăm, dar dacă am avea putere, am putea realiza asta. Eu zic că echipa, în mare, arată bine, dar trebuie să scăpăm de greşelile astea copilăreşti“, a explicat Lucian Zlotea, pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS