Acasă Sport Revanşa cu Sepsi, obligatorie!

Revanşa cu Sepsi, obligatorie!

-

Universitatea Craiova a revenit pe locurile fruntaşe, a arătat şi un fotbal de calitate în ultima vreme, şi toată suflarea din Bănie îşi doreşte ca echipa să se stabilizeze la acest standard înalt, ca să poată ataca primul loc. Pentru trupa lui Devis Mangia vine un joc foarte important, urmând să o întâlnească pe Sepsi Sfântu Gheorghe, o grupare incomodă şi cu un stil de joc aparte. Meciul este programat vineri, de la ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“, şi o victorie i-ar apropia foarte mult pe „lei“ de accederea în play-off, ar conta şi pentru continuitatea în rezultate, dar şi ca revanşă faţă de echipa lui Eugen Neagoe, pentru înfrângerea din meciul tur, scor 0-1, când evoluţia alb-albaştrilor a lăsat mult de dorit.
Confruntarea Universitatea Craiova – Sepsi va fi arbitrată de Radu Petrescu (Bucureşti), ajutat de asistenţii Vladimir Urzică (Piatra Neamţ) şi Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti) şi de „rezerva“ Eduard Ioniță (Galaţi). Observatori au fost desemnaţi Liviu Ciubotariu (Galaţi) şi Viorel Ilinca (Piteşti).

„Suntem pregătiţi!“

Antrenorul Ştiinţei, Devis Mangia, are semne de întrebare asupra formulei de start şi asupra sistemului de joc, întrucât vor lipsi cu siguranţă doi jucători importanţi, Vali Mihăilă (menajat) şi Nicuşor Bancu (suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene), iar un al treilea, Elvir Koljic, are şanse mici să fie inclusiv pe bancă, în cazul folosirii lui existând riscul unei rupturi musculare. Cu toate acestea, strategul italian are aşteptări mari de la acest joc.

„Ştim cu toţii că este un meci dificil cu Sepsi, dar eu cred că suntem pregătiţi. În privinţa lui Mihăilă suntem fericiţi că este bine, dar nu poate fi utilizat. Ieri (miercuri – n.r.) s-a antrenat puţin, dar singur, azi la fel, am vorbit cu doctorul şi am decis să nu riscăm nimic. Cât despre Koljic, vom vedea. Nu va fi nici Bancu, dar îl avem pe Briceag. Avem absenţe, dar pentru mine nu este o problemă. Dacă în trecut nu vroiam să schimbăm acel 3-4-3, acum nu mă gândesc să schimbăm acest 4-2-3-1, deşi poate fi o idee bună şi sistemul 4-3-3. O să vedem. Nu aşteptăm cadouri din partea lor, aşa cum au făcut cu Hermannstadt. Noi o să jucăm în stilul nostru şi sper că vom face un meci bun. Sper că va fi un meci deschis, spectaculos, dar nu ştiu cum va fi comportamentul adversarilor. Avem nevoie de ajutorul suporterilor noştri, e foarte important în acest moment să ne fie alături. La început, sigur că voi da mâna cu antrenorul oaspeţilor, Eugen Neagoe, aşa am făcut de fiecare dată când am jucat acasă (în meciul tur au fost discuţii pe tema salutului de la final – n.r.). Cred că antrenorul echipei gazdă trebuie să meargă la cel al oaspeţilor şi să-l salute. La final nu este important“, a spus Mangia.
„Sigur, jocul din tur, de la Sfântu Gheorghe, a fost cel mai slab meci al nostru din acest sezon. Cred că suntem o echipă diferită acum, dar este un meci greu. Sepsi, pentru mine, este o echipă bună, antrenată bine, cu posibilitatea să acceadă în play-off. Un egal ar fi important pentru continuitate, dar cu trei puncte ar fi mult mai bine pentru noi“, a mai spus Devis Mangia.

Mateiu, optimist

Din rândul alb-albaştrilor, mijlocaşul Alex Mateiu nu vrea ca echipa sa să mai piardă puncte aiurea şi nu consideră important să marcheze el, ci să câştige echipa.

„Ne aşteaptă un meci foarte greu, suntem conştienţi de asta. Sepsi este o echipă foarte bună, dar sper să nu mai facem cadouri şi să câştigăm. Nu ne gândim că o victorie ne asigură în proporţie de 90% prezenţa în play-off. Noi ne gândim să câştigăm fiecare meci, să facem cât mai multe puncte, iar la final vom trage linie să vedem unde suntem. Nu mă interesează să marchez din nou, ci să câştige echipa. Eu sunt fericit dacă învingem. Acum mă gândesc la meciul cu Sepsi, nu la naţională. Dacă va fi să fiu convocat, este foarte bine, dacă nu, vreau să fiu fericit după victoria de mâine (vineri – n.r.)“, a declarat Mateiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

Handbal (f) / Olanda, noua campioană mondială

Naționala de handbal feminin a Olandei a devenit, în premieră, campioană mondială, după ce a învins la ultima fază reprezentativa Spaniei, scor...