20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVolei (f) / Trupa lui Zlotea a bătut tot ce i-a ieșit în cale

Volei (f) / Trupa lui Zlotea a bătut tot ce i-a ieșit în cale

Echipa feminină de volei a SCM „U“ Craiova le-a făcut o surpriză plăcută susținătorilor săi. Dacă săptămâna trecută elevele lui Lucian Zlotea se impuneau cu 3-0 la Timișoara, în acest weekend au cunoscut alte două victorii frumoase în deplasare.

Vineri, într-un meci în devans, contând pentru etapa a 4-a, din Divizia A2 Vest, SCM „U“ Craiova s-a impus cu 3-0 (25-22, 25-20, 25-14) în fața formației CSM Sighetul Marmației.

Gruparea din Bănie a continuat să facă victime și sâmbătă, când s-a impus tot cu 3-0 (25-12, 25-20, 25-16), la Cetate Deva.

Pentru SCM „U“ CRAIOVA au jucat următoarele: Andreea Matei, Andreea Constantinescu, Iulia Zlotea, Mihaela Truță, Roxana Bicuț, Raluca Rizan, Roberta Pîrvan, Cezara Blendea, Antonia Lupu-Bangă, Alexandra Brabete, Anca Andreescu.

Fetele au ajuns spre seară în Bănie și nu au ratat seturile trei și patru din confruntarea masculină din Polivalentă, fiind anunțate de crainic în momentul sosirii și răsplătite cu aplauze de publicul spectator.

„Am avut parte de un adevărat maraton“

Antrenorul fetelor de la SCM „U“ Craiova, Lucian Zlotea, s-a arătat extrem de mulțumit de parcursul de până acum și speră să vină și a patra victorie, de data aceasta în fața propriilor susținători.

„A fost un început de campionat obositor, prin prisma deplasărilor. Am avut parte de un adevărat maraton. Dacă stăm să ne uităm în urmă, fetele au jucat trei meciuri, toate în deplasare, în decursul unei săptămâni. Adică în doar șapte zile am jucat la Timișoara, Sighetu Marmației și Deva. Din fericire echipa noastră a câștigat toate cele trei jocuri cu scorul de 3-0. În privința rezultatelor, nu pot să mă declar surprins, mă așteptam să câștigăm aceste meciuri. Am avut parte de un început de campionat relativ ușor, care ne ajută în omogenizarea echipei pentru restul campionatului, având în vedere că au fost nu mai puțin de șapte schimbări în rândul jucătoarelor pentru acest nou sezon, dacă le luăm în considerare și pe Truță și Zlotea care anul trecut nu au prins decât finalul de campionat. Aceste meciuri ne-au ajutat, le putem considera și drept verificări, pentru că am reușit să ne testăm capacitatea în condiții oficiale. Am văzut și lucruri bune și lucruri rele, vedem ce putem îndrepta sau îmbunătăți. Primul test adevărat îl vom avea sâmbătă, 20 octombrie la ora 13:00, în compania echipei din Pitești, în primul meci disputat acasă, în Sala “Ion Constantinescu”. Va fi un meci foarte dificil, unde adversarele noastre pornesc favorite. Sperăm să avem și suportul spectatorilor și să reușim să ne mobilizăm îndeajuns și să obținem un rezultat bun. Cu siguranță va fi o partidă bună“, a declarat Lucian Zlotea, pentru site-ul oficial al clubului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS