20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportOmogenitatea, punctul forte al Științei

Omogenitatea, punctul forte al Științei

Președintele Universității Craiova, Marcel Popescu (foto), așteaptă cu nerăbdare reluarea campionatului și implicit derbiul de duminică, din „Groapă“, cu Dinamo, considerând că jucătorii lui Devis Mangia, susținuți de un număr important de suporteri, pot culege toate cele trei puncte. „Vremea se încălzește, motoarele se turează și duminică, la 20.45, sper să dăm o lovitură în «Groapă» și printr-o prezență masivă a suporterilor, chiar dacă vor fi șicane cu biletele, care nu pot fi făcute în aceeași notă dacă meciul ar fi fost pe Arena Națională. Cota de bilete pe care ne-o dau e conform regulamentului și depinde câte locuri au spus că are stadionul la omologare. Dacă au dat 10.000 de locuri, ne revin 500 de bilete, adică 5%, pentru că acesta este algoritmul după care funcționează treaba cu tichetele. Însă, se pot lua și la liber. Dacă meciul ar fi fost pe Arena Națională, suporterii Universității Craiova cred că se apropiau chiar de 5.000. Au fost 3.000-3.500 cu FCSB pe Arena Națională, acum ajungeam la 5.000“, a declarat Marcel Popescu, în cadrul emisiunii „Repriza de Sud“, de la Radio Sud.

Bucuros că nu au apărut accidentări grave

Alb-albaștrii și-au reluat ieri, la prânz, pregătirile pe stadionul „Aripile“, iar Marcel Popescu s-a declarat foarte mulțumit că Devis Mangia și staff-ul său au gestionat bine perioada petrecută în Antalya și că nu au apărut accidentări grave în sânul echipei.
„Condițiile de pregătire din Antalya au fost perfecte, graficul de antrenamente a fost perfect, nu am avut probleme nici în ciclul de pregătire cu accidentări majore și nici în meciurile amicale, pe care lumea le desconsideră. Mulți s-ar putea să nu cunoască și profit de această ocazie și le spun că în amicale cota de risc este mult mai mare decât în meciurile oficiale. În jocurile adevărate, jucătorii se respectă, există un arbitru și știu că la o intervenție mai tare poate primi un cartonaș roșu și să fie suspendat câteva etape, deci să-l doară acea eliminare. La meciurile amicale, multe echipe pe care le întâlnești își aduc jucători în probă, iar aceștia nu au nici un fel de rezerve. El vrea
să-și câștige dreptul de a semna un contract și de a mânca o pâine. Că e integrală, albă sau cozonac, depinde de club. Dă totul și de cele mai multe ori nu se subordonează antrenorului, care îi spune să intre mai ușor“, a explicat conducătorul Științei.

Spahija și Datkovic, out de la Universitatea

Marcel Popescu a vorbit și despre capitolul sosiri, Craiova aducând în această iarnă doar două „piese“, pe mijlocașul Ovidiu Bic și atacantul Dominik Glavina, explicând că punctul forte al echipei va fi omogenitatea.
„De ce să aduci șase – șapte jucători, cum fac alte echipe? Suntem în intersezon și trebuie să repari ceva ce nu merge, dar nu schimbi mașina. Mașina o proiectezi pentru următoarea competiție în vară. Iarna se fac ajustări cam 20%, iar vara de 80%. Dacă sunt probleme majore și sunt șase-șapte jucători care îți pleacă și trebuie înlocuiți sau se accidentează și stau mai multe luni în afară, atunci e o altă dinamică a transferurilor. Un alt aspect, foarte important, este finalul de contract sau posibilitatea de a lua un jucător în condiții bune, raportul calitate – preț să fie corect, iar acesta este vara, nu iarna. Dacă vrei să cumperi iarna un fotbalist foarte-foarte bun, trebuie să plătești gras, că el este sub contract. La vară ori este final de contract, ori nu face parte din programul unui mare club. Spre exemplu, Benfica pune pe lista de împrumut cinci jucători. Dacă l-a împrumutat Benfica pe X la Setubal, nu ți-l dă Setubal iarna, ci la vară. Există o teorie pe care nu am inventat-o eu, și niște reguli pe care fotbalul civilizat le respectă. Noi ne aliniem la fotbalul normal, încercăm să nu facem lucruri nemaivăzute și să avem o ținută și o etică sportivă care să fie apreciată și respectată. Omogenitatea va fi de partea noastră. Faptul că am reușit cu această echipă să producem și rezultate bune, dar în același timp meciul cu Viitorul să genereze aprecieri și apoi meciul cu CFR-ul să fie cel mai frumos al campionatului ne spune că suntem pe drumul bun. Facem totul cu responsabilitate și fără tentative din astea care să forțeze nota mai mult decât este posibil“, a spus Marcel Popescu, dezvăluindu-ne că fundașul central Hrvoje Spahija și-a încetat colaborarea cu Universitatea: „Spahija nu continuă cu noi, s-a renunțat la serviciile lui. Lotul pe care l-ați văzut în Antalya, în meciurile amicale, este, în mare măsură, cel cu care vom aborda partea a doua a campionatului. Este exclus să mai plece vreun jucător în UE de joi, 1 februarie, pentru că atunci se închid transferurile în Europa, și este posibil să intre în România, chiar și la noi, la Universitatea Craiova, până pe 19 februarie, când este data limită. Să nu vă gândiți acum că mai sunt trei săptămâni din perioada de mercato și o să vină câte un jucător pe săptămână“.

Altfel, Universitatea Craiova s-a despărțit și de croatul Niko Datkovic, care a revenit la Spezia, echipă care îl împrumutase în Bănie, și va fi vândut în Polonia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS