16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Nicușor Bancu, desemnat fotbalistul etapei a 20-a

Fotbal / Nicușor Bancu, desemnat fotbalistul etapei a 20-a

Mijlocașul formației Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a fost desemnat de către publicația LPF, Liga Magazin, drept „fotbalistul etapei a 20-a”. Bancu a marcat golul de 2-1 (’61) al meciului cu FC Viitorul și i-a pasat decisiv lui Bărbuț pentru 3-1, acesta fiind și rezultatul final al disputei cu dobrogenii.
Nicușor Bancu a evoluat 89 de minute în disputa cu FC Viitorul, fiind înlocuit pe final de meci cu atacantul Mihai Roman.
„Omul rundei este Nicușor Bancu, surpriza plăcută din echipa lui Devis Mangia în meciul cu FC Viitorul. A făcut de toate în jocul împotriva echipei lui Hagi și a ordonat remontada oltenească din repriza a doua. A avut 16 minute de excepție, timp în care a marcat golul de 2-1 cu o execuție demnă de un mijlocaș tehnic și a pasat apoi în gura porții pentru prima reușită a lui Bărbuț la Craiova. Bancu și-a demonstrat practic polivalența la cele două faze, a acceptat să fie reprofilat din mijlocaș stânga în fundaș stânga în sistemul cu trei fundași centrali al lui Mangia”, au punctat cei de la Liga Magazin.
Altfel, LPF anunță că în etapa a 20-a s-au consemnat mai multe cifre rotunde, după cum urmează: Ovidiu Bic, Romera Navarro – meciul 50 în Liga I; Adrian Alexandru Păun, Nicuşor Bancu – meciul 100 în Liga I; Bogdan Bucurică, Gabriel Vaşvari – meciul 150 în Liga I; Adrian Alexandru Păun – golul 10 în Liga I; George Ţucudean – golul 40 în Liga I; FC Voluntari – al 100-lea joc în principala competiţie internă din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS