5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMara Obeanu, dublă medaliată la Mondialele din China

Mara Obeanu, dublă medaliată la Mondialele din China

Mara Obeanu a avut un an excelent, cu medalii la Campionatul European și Mondial

România a cucerit 17 medalii (1 de aur, 8 de argint, 8 de bronz) la cea de-a şaptea ediţie a Campionatului Mondial de Kungfu (Wushu tradiţional), desfășurată recent în Emeishan (China). Competiția a reunit 1.394 de sportivi din 57 de ţări, la toate grupele de vârstă, iar la startul ei s-au aflat și doi reprezentanți ai clubului Wu Quan Li Craiova, Mara Obeanu și Alexandru Iana, sportivi pregătiți de Silviu Obeanu.
Mara Obeanu, fiica antrenorului de la clubul craiovean, a concurat la juniori și a reușit o performanță remarcabilă. A devenit vicecampioană mondială la proba de Wing Chun (Nanquan/boxul de sud) și a obținut și o medalie de bronz la proba cu Arme duble (Cuțitele Wing Chun).
Colegul său de club, Alexandru Iana, a participat la seniori și s-a clasat aproape de podium, pe locul patru, la proba de Paloș. „Luna trecută Alexandru a împlinit 18 ani, iar acum a fost la primul său Mondial la seniori. S-a descurcat foarte bine într-o competiție de anvergură, cu mulți concurenți la proba lui”, a spus antrenorul Obeanu.

Alexandru Iana, în China
Alexandru Iana, în China

„A fost ca o tornadă”

Mara Obeanu calcă pe urmele surorii sale mai mari, Adriana, care în 2013 devenea campioană europeană. În 2017, Mara a urcat pe podium și la Campionatul European de Yong­chunquan, din Georgia, unde a obținut aur și argint. „Motivul pentru care vreau să iau cât mai multe medalii și să fiu cea mai bună este să o întrec pe sora mea“, spunea sportiva atunci, într-un interviu acordat GdS. „Ca și experiență competițională, Mara mai are puțin până să o ajungă pe Adriana. Dar ca și rezultate, Adriana a devenit campioană europeană la 20 de ani, iar Mara la 13. A echilibrat balanța din acest punct de vedere și cred că nu va fi dificil să egaleze și să depășească performanțele surorii sale. În China a confirmat încă o dată că are stofă de campioană. A fost singura junioară din lotul României care a luat medalie. Deși este la început de juniorat, a fost ca o tornadă“, a explicat, Silviu Obeanu.

Provocarea surorii mai mari

La rândul său, Carmen Obeanu, soția antrenorului și totodată manager al clubului Wu Quan Li, a vorbit de o provocare lansată în 2013 de fiica lor cea mare, Adriana, către mezina Mara. „În 2013, Adriana a ieșit campioană europeană și a lansat o provocare: «Să mă întreci, Mara!». Acum, la 13 ani, Mara a onorat provocarea. Adriana a fost prima care a simțit că Mara va lua medalii. Avea și ea emoții, așa cum am avut cu toții când i-am urmărit evoluția pe internet. A venit de acolo cu evantaie pentru toate colegele de echipă“, a spus Carmen Obeanu, care a mulțumit profesorilor de la școala unde învață Mara, Școala nr. 18. „Sfântul Dumitru“, pentru că au sprijinit-o pe sportivă.
Cele două medalii mondiale cucerite de Mara Obeanu vin să mărescă tezaurul clubului. În palmaresul Wu Quan Li, din anul 2005 și până în prezent erau 18 titluri de campion european, 10 titluri de vicecampion european, 14 medalii europene de bronz, 2 titluri de campion balcanic și un titlu de campion baltic. Aceste performanțe sunt susținute de cele aproape 1.000 de medalii naționale, dintre care: 323 de titluri de campioni naționali, 322 de medalii de argint, 331 de medalii de bronz, obținute la Campionatele Naționale organizate de Federația Română de Arte Marțiale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS