14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBurlacu și Screciu luptă în Țara Cantoanelor

Burlacu și Screciu luptă în Țara Cantoanelor

Naționala de tineret a României întâlnește vineri, la Lugano, de la ora 19.00, reprezentativa similară a Elveției, într-un meci contând pentru etapa a patra, din grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European din 2019, găzduit de Italia și San Marino în intervalul 16-30 iunie.
Selecționerul Daniel Isăilă are la dispoziție un lot format din 18 jucători, printre aceștia numărându-se și doi componenți ai Universității Craiova, mijlocașii Vladimir Screciu și Andrei Burlacu. Primul are 18 ani și în acest tur de campionat a bifat 827 de minute, dar fără să marcheze, având un profil defensiv, în timp ce Burlacu este noua revelație din lotul lui Devis Mangia. Andrei, care are 21 de ani, a evoluat doar 497 de minute, dar a izbutit să marcheze de patru ori, reușite care i-au adus astfel această primă convocare la lot.
Lotul tricolorilor îi mai cuprinde pe următorii: portari: Ionuț Radu (Avellino), Relu Stoian (Juventus București); fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (Dinamo), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (Viitorul), Andrei Radu (Aris Limassol), Florin Ștefan (Juventus București); mijlocași: Marco Dulca (Swansea), Mihai Dobre (Bury), Valentin Costache (Dinamo), Ianis Hagi (Fiorentina), Alexandru Cicâldău (FC Viitorul), Silviu Balaure (Astra); atacanți: George Pușcaș (Benevento), Alexandru Tudorie (Voluntari).
Clasamentul grupei 8: 1. România 7 puncte (6-2), 2. Elveția 4 (2-4), 3. Portugalia 3 (2-0), 4. Bosnia 3 (7-4), 5. Țara Galilor 3 (3-2), 6. Liechtenstein 0 (0-8).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS